FOTO LISTA Mașinile Google Street View revin în România

Life   
FOTO LISTA Mașinile Google Street View revin în România

Mașinile Google Street View se întorc în România primăvara aceasta. În următoarele luni, ele vor vizita zeci de localități din toată țara, cu scopul de a actualiza imaginile Street View pentru peste 25.000 de kilometri de drumuri.  

Preluarea de imagini 3600 Street View în România începe pe 1 aprilie. Mașinile Google Street View vor traversa localități din întreaga țară, de la orașe mari precum București, Timișoara, Sibiu sau Ploiești, până la orașe mai mici, precum Brad, Onești, Sulina sau Turda.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Autobuz STB în flăcări, la Autobaza Nordului CITEȘTE ȘI VIDEO Autobuz STB în flăcări, la Autobaza Nordului
Evenimente

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Serviciul Street View este disponibil în România începând cu 2010, când au fost publicate pe Google Maps primele imagini din cele mai importante orașe.

Acoperirea Street View la nivelul întregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, din 39 de orașe și sute de obiective turistice.

LISTA zonelor și localităților care vor fi fotografiate acum poate fi văzută AICI

Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal,  fluviul Dunărea sau Delta Dunării.

FOTO Cea mai recentă găselniță italiană: 100.000 de euro dați pentru mutare într-o regiune montană. Cu o condiție CITEȘTE ȘI FOTO Cea mai recentă găselniță italiană: 100.000 de euro dați pentru mutare într-o regiune montană. Cu o condiție

În 2023, în parteneriat cu asociația Tășuleasa Social, au fost fotografiați aproape 900 de kilometri de Via Transilvanica, iar frumusețile acestui traseu pot fi astfel explorate virtual prin intermediul imaginilor Street View, pe Google Maps.

Via Transilvanica este un traseu de mare distanță care începe în Bucovina, din Putna, traversează Transilvania și se termină la Drobeta Turnu Severin, pe malul Dunării. Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2024.

FOTO LISTA Mașinile Google Street View revin în România

Street View este un serviciu popular oferit de Google Maps, disponibil de asemenea și în Google Earth (în browser sau aplicațiile mobile). În prezent, Google Maps este disponibil în peste 250 de țări și teritorii, inclusiv în Arctica și Antarctica. 

Anul acesta, Google Maps a împlinit 20 de ani de la lansare.

EXCLUSIV Ministrul Finanțelor: Vânzarea tabloului \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ministrul Finanțelor: Vânzarea tabloului "San Sebastian" rămâne blocată. Luptăm pentru șansele noastre. Situația cu Paul de România

În ultimii ani, evoluția Google Maps este strâns legată de cea a Gemini, platforma AI a Google.

Plecând de la capabilitățile Gemini de creație și sintetizare, combinate cu informațiile despre mai mult de 250 de milioane de locuri din toată lumea, Google Maps oferă acum inspirație și sugestii utilizatorilor privind lucruri de făcut și locuri de vizitat doar printr-o interogare naturală.

FOTO LISTA Mașinile Google Street View revin în România

Google Maps în cifre:

  • 20 de miliarde de kilometri sunt parcurși zilnic, la nivel global, cu ajutorul navigației Google Maps, comparativ cu 1 miliard acum 5 ani.
  • 250 de milioane de afaceri și locuri sunt acum prezente pe Google Maps, în creștere față de 150 de milioane, în 2015.
  • 20 de milioane de kilometri de drumuri sunt acoperite cu imagini Street View pe Google Maps.
  • FOTO Vânzare de case lansată. Cât costă să fii vecin cu David Popovici CITEȘTE ȘI FOTO Vânzare de case lansată. Cât costă să fii vecin cu David Popovici

     

  • 500 de milioane de utilizatori contribuie activ la Google Maps, adăugând recenzii, fotografii, rating-uri și informații despre trafic.
  • 2 miliarde de oameni folosesc Google Maps în fiecare lună, dublu față de acum 5 ani.

FOTO LISTA Mașinile Google Street View revin în România

viewscnt
Afla mai multe despre
google street view
harta