Extinderea magistralei M2, până la Gara Petricani, ar putea avea loc în urma unui parteneriat încheiat între Primăria Sectorului 2 și Metrorex. În acest sens, Consiliul Local al Sectorului 2 va vota luni, 31 martie, un proiect prin care solicită Consiliului General undă verde pentru această colaborare.
Finanțarea se va realiza exclusiv de Sectorul 2, se arată în proiect, din bugetul local, bugetul național, fonduri externe nerambursabile și alte surse legal constituite, arată Buletin de București.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Acest proiect este legat de Strategia de Dezvoltare Locală Integrată și Durabilă a Sectorului 2 pentru perioada 2021-2027, care are scopul de a analiza mobilitatea și conectivitatea la nivelul sectorului 2.
Analiza cuprinde întreg teritoriul administrativ al Sectorului 2, dar va evidenția inclusiv legăturile pe care sectorul le are cu restul teritoriului municipiului București, precum și cu localitățile din județul Ilfov, se arată în referatul de aprobare. În același document se menționează că o mare parte din deplasările de pe teritoriul Sectorului 2 sunt generate de principalele obiective de interes localizate în sector.
Zona de birouri din partea de nord a sectorului 2 (Aurel Vlaicu – Pipera) reprezintă unul dintre principalii generatori de trafic al Capitalei, mai ales în ceea ce privește deplasarea către locul de muncă.
Concentrarea unui număr foarte ridicat de locuri de muncă în acea zonă suprasolicită sistemul de transport public (Metrou M2, tramvaiele 4, 16 și 36 sau liniile de autobuz 343, 135 etc) și rețeaua stradală (str. Barbu Văcărescu, șos. Pipera și șos. Petricani – str. Doamna Ghica) la orele de vârf (07:00-09:00 ș 17:00-19:00).
Drept urmare, consideră autoritățile, este nevoie de acest nou segment de metrou pentru a mai decongestiona traficul.

O scrisoare care arată intenția autorităților locale de a se implica în dezvoltarea infrastructurii de transport subteran a fost trimisă de primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, la Ministerul Transporturilor, condus de colegul său de partid, Sorin Grindeanu.
„Vă transmitem pe această cale intenția Sectorului 2 de ase implica activ, atât din punct de vedere tehnic cât și financiar, în proiecte care vizează extinderea magistralelor de metrou aflate pe teritoriul său și vă propunem inițierea demersurilor pregătitoare unei colaborări interinstituționale”, se arată în scrisoare.