ULTIMA ORĂ Americanii de la Goldman Sachs au adus investitori să ia pulsul României. Îngrijorări legate de deficitul guvernamental. Sunt așteptate amputări masive

ULTIMA ORĂ Americanii de la Goldman Sachs au adus investitori să ia pulsul României. Îngrijorări legate de deficitul guvernamental. Sunt așteptate amputări masive

Sursa foto: Alexey Novikov | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris astăzi, 01:50

Cererea internă robustă din România a compensat declinul exporturilor pentru o piață europeană în suferință, indică un raport al băncii de investiții Goldman Sachs, analizat de Profit.ro, care include însă un avertisment asupra derapajelor fiscale. Mâncarea scumpă ține inflația sus, astfel încât tonul BNR este prudent față de relaxarea dobânzilor. Ce diferențe există între România, Cehia, Polonia și Ungaria.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Slăbiciunile în balanța externă, robustețea cererii interne și lărgirea dezechilibrelor macroeconomice sunt caracteristicile perioadei pe care o parcurgem, menționate într-un raport remis clienților de Goldman Sachs, văzut de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Banca americană de investiții a și organizat o vizită a investitorilor în țările Europei Centrale și de Est. Aceștia au fost pentru 2 zile și în România, în cursul săptămânii trecute, unde s-au întâlnit cu decidenți politici, analiști și participanți pe piața din România.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

Din discuțiile cu membrii delegației s-au desprins o serie de concluzii, între care și îngrijorări față de creșterea economică, în special pentru Cehia și Ungaria. Factorul de risc este reprezentat de slăbiciunea sectorului manufacturier din zona euro, cu efecte asupra întregii regiuni. Cererea puternică eclipsează acest declin în Polonia și România, dar fenomenul nu există în Cehia și Ungaria.

Cine poate primi ajutoare de stat PNRR pentru a construi fabrici de panouri solare în România. Surpriză: cel mai ambițios proiect, prezentat și la Guvern, a fost respins CITEȘTE ȘI Cine poate primi ajutoare de stat PNRR pentru a construi fabrici de panouri solare în România. Surpriză: cel mai ambițios proiect, prezentat și la Guvern, a fost respins

Atenuarea inflației întârzie, sub presiunea creșterilor de prețuri la alimente în întreaga regiune. La aceasta contribuie și factori sezonieri, respectiv condițiile de secetă. În ultimele 2 luni au fost salturi inflaționiste surprinzătoare. Totuși, așteptările sunt că inflația va coborî în Cehia, Ungaria și Polonia.

Sunt circumstanțele în care sunt așteptări de tăieri de dobândă în Cehia și Polonia. Pe de altă parte, factorii de decizie ai băncilor centrale din România și Ungaria au arătat o atitudine în sensul unei menținere a unor condiții monetare restrictive, ca urmare a unor slăbiciuni pe cursul de schimb și a îngrijorărilor legate de supraîncălzirea economiei.

VIDEO Maratonul fiscalității: Statul se agită să ia bani pentru 2024. Digitalizarea ANAF intră peste economia reală. Nota de plată: Nivelul taxelor este incert după alegeri CITEȘTE ȘI VIDEO Maratonul fiscalității: Statul se agită să ia bani pentru 2024. Digitalizarea ANAF intră peste economia reală. Nota de plată: Nivelul taxelor este incert după alegeri

Un alt aspect este cel legate de riscurile fiscale. „Aceste îngrijorări sunt, în mare parte, justificate în cazul României, în viziunea noastră, unde deficitul guvernamental aparent ajunge la 8,0-8,5% din PIB în acest an”, spune Kevin Daly, autorul raportului de la Goldman Sachs.

În Ungaria, guvernul face eforturi pentru a se menține în ținta de deficit bugetar de 4,5% pentru acest an, dar așteptările sunt că va fi o creștere substanțială anul viitor (împreună cu o politică monetară pro-creștere), înainte de alegerile parlamentare din 2026.

ULTIMA ORĂ CONFIRMARE România a mandatat patru instituții financiare nipone pentru obligațiuni Samurai verzi cu maturități între 3 și 20 de ani. O tranzacție este așteptată în viitorul apropiat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ CONFIRMARE România a mandatat patru instituții financiare nipone pentru obligațiuni Samurai verzi cu maturități între 3 și 20 de ani. O tranzacție este așteptată în viitorul apropiat

În cazul României, creșterea Produsului Intern Brut a frânat, dar este un contrast între forța consumului gospodăriilor populației (înlesnită de politica fiscală relaxată) și slăbiciunea piețelor de export. „Creșterea nu numai că este slăbită, dar este și semnificativ dezechilibrată, o dezvoltare care este reflectată în adâncirea deficitului de cont curent (în prezent pe o traiectorie de 8,0-8,5% din PIB în 2024)”, spun cei de la Goldman Sachs.

Banca americană de investiții este unul din intermediarii care asigură interfața cu investitori instituționali nerezidenți din piețele internaționale de bonduri, importanți pentru România, dependentă de finanțarea externă a deficitului bugetar ridicat.

PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Cătălin Lefter, ARB: Băncile s-au transformat într-un fel de procurori fiscali. Raportăm la Fisc ce depășește 25 de tranzacții la trei luni, investigăm rezidența fiscală CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Cătălin Lefter, ARB: Băncile s-au transformat într-un fel de procurori fiscali. Raportăm la Fisc ce depășește 25 de tranzacții la trei luni, investigăm rezidența fiscală

„Derapajele fiscale rămân o problemă pentru România”, spune analiza citată. „Problema nu este taxarea veniturilor (care a fost mai robustă decât se aștepta), ci cheltuieli guvernamentale semnificativ peste estimări.” Perspectiva alegerilor parlamentare și prezidențiale din noiembrie-decembrie lasă loc la puține semne că Guvernul ar vrea să adreseze aceste probleme până la finalul acestui an.

Sondajele dau ca probabilă asigurarea majorității în noul Parlament de către actuala coaliție guvernamentală, care ulterior ar urma să recurgă la tăieri. „Fără alegeri programate pentru alți 4 ani, este o largă așteptare că va fi încercată implementarea unei semnificative restrângeri fiscale (1,5-2,0% din PIB) în 2025”, spun americanii de la Goldman Sachs. „În absența unor șocuri majore externe, strategia apare a fi sustenabilă. În orice caz, este puțin loc pentru factori contingenți.”

viewscnt
Afla mai multe despre
goldman sachs
deficit bugetar
cehia
polonia
ujngaria
dobanzi