Germania a derulat un experiment, pentru o perioadă de 3 ani, în care 122 de persoane au primit lunar și necondiționat câte 1.200 de euro.
Este un experiment menit să testeze efectele unui venit minim garantat aplicat pe scară largă, conform CNN.

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
„Venitul universal va fi necesar în timp, dacă inteligența artificială va prelua majoritatea locurilor de muncă umane”, spunea Elon Musk în 2018 despre ideea unui astfel de venit, arată Hotnews.
Venitul de bază universal, cunoscut și sub denumirea de venit garantat, implică asigurarea unei sume de bani membrilor societății, indiferent cât câștigă deja fiecare prin muncă, pentru a le oferi libertatea de a opta între un loc de muncă sau altul, de a se instrui pentru noi joburi sau de a se angaja în activități creative sau de familie.
Ideea unui venit de bază universal a apărut în urmă cu câțiva ani în California, când a fost derulat un experiment menit să-i testeze fezabilitatea. Oamenii care au participat atunci la experiment au primit 500 de dolari pe lună. Rezultatele de atunci i-au făcut pe cercetătorii să spună că o astfel de abordare ar putea avea un impact „profund” în societate, fiindcă i-ar putea face pe oameni să fie mai puțin dispuși să muncească.
Un experiment realizat recent în Germania arată însă contrariul.
122 de persoane au primit lunar 1.200 de euro, timp de trei ani.

Organizație non-profit cu sediul la Berlin, Mein Grundeinkommen („Venitul meu de bază”), a monitorizat timp de trei ani 122 de persoane.
Din iunie 2021 până în mai 2024, acestea au primit lunar și necondiționat suma de 1.200 de euro.
Studiul s-a axat pe oameni cu vârste cuprinse între 21 și 40 de ani, care locuiau singuri și câștigau deja între 1000 și 2600 de euro pe lună.
Participanții la studiu au fost liberi să folosească banii suplimentari în orice scop doreau.
Pe parcursul a trei ani, singura sarcina a fost ca ei să completeze, la fiecare șase luni, un chestionar despre diferite aspecte ale vieții lor, inclusiv situația financiară, modul de lucru, bunăstarea mentală și implicarea socială.

Potrivit rezultatelor experimentului, primirea unui venit de bază nu i-a determinat pe oameni să renunțe la muncă. În medie, participanții la studiu au rămas angajați și au continuat să lucreze 40 de ore pe săptămână.
Din acest punct de vedere, ei s-au comportat identic cu membrii din grupul de control al experimentului, care nu au primit nicio plată.
De asemenea, potrivit experimentului, beneficiarii venitului de bază s-au confesat că viața lor a devenit „mai valoroasă și mai semnificativă” și că au simțit o ameliorare a sănătății lor mintale.
În special femeile au menționat un sentiment de mai mare autonomie în viața lor, arătând că au mai mult timp pentru activități precum somnul, voluntariatul și petrecerea timpului cu cei dragi.
„Nu am găsit nicio dovadă că oamenilor le place să nu facă nimic”
„Nu am găsit nicio dovadă că oamenilor le place să nu facă nimic”, a declarat pe Susann Fiedler, profesor la Universitatea de Economie și Afaceri din Viena, care a fost implicată în studiul Mein Grundeinkommen.

Spre deosebire de grupul de control, care nu a primit nicio plată, persoanele care au primit un venit de bază au avut mai multe șanse de a-și schimba locul de muncă sau de a se înscrie în învățământul superior.
Totodată, particpanții s-au declarat mai satisfăcuți de viața lor profesională și au fost „semnificativ” mai mulțumiți de situația lor financiară.
Constatările studiului german nu sunt „deloc surprinzătoare”, a declarat și Matthew Johnson, un profesor de politici publice la Universitatea Northumbria din Regatul Unit, care studiază implementarea venitului universal.
„Acest studiu confirmă dovezile numeroase pe care noi și alții le-am prezentat de mult timp: nu există nicio dovadă că venitul de bază reduce activitatea economică și piața muncii. Dimpotrivă, le oferă lucrătorilor siguranța economică de a-și asuma riscuri moderate și de a le evita pe cele periculoase în viața lor profesională”, a spus el pentru CNN.

Venitul garantat „îmbunătățește sănătatea și elimină descurajarea”
„Știm că sporirea cuantumului, a siguranței și a previzibilității veniturilor îmbunătățește rezultatele-cheie în materie de sănătate, muncă, antreprenoriat, educație și în aproape toate celelalte aspecte ale vieții”, a subliniat profesorul Matthew Johnson.
Elliott Johnson, colegul său de la Northumbria, a punctat că experimentul german dezvăluie de ce oamenii au nevoie de sprijin financiar necondiționat.
„Reducerea condiționalității și asigurarea faptului că oamenii au suficienți bani pentru elementele de bază îmbunătățește sănătatea și elimină descurajarea perversă de a se implica în muncă și în activități fizice și sociale”, a declarat el la CNN.
Inflația din Germania a coborât în martie la 2,3%, sub așteptările analiștilor, potrivit datelor preliminare publicate luni de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), iar scăderea accentuează speculațiile privind o posibilă reducere a dobânzii de referință de către Banca Centrală Europeană (BCE) în perioada următoare.
Comparativ, în februarie inflația armonizată a fost de 2,6%, valoare revizuită în jos de la estimarea inițială.

Un sondaj realizat de Reuters anticipa o rată a inflației de 2,4% pentru martie. Rata inflației este calculată conform metodologiei armonizate a UE, pentru a permite comparații între statele membre.
La nivel lunar, inflația armonizată a crescut cu 0,4%. Inflația de bază, care exclude prețurile volatile ale alimentelor și energiei, a fost de 2,5%, în scădere față de 2,7% în februarie.
Inflația în sectorul serviciilor, care s-a menținut ridicată în ultimele luni, a coborât de asemenea, de la 3,8% în februarie la 3,4% în martie.
Context economic tensionat
Datele vin într-un moment critic pentru economia germană, care se confruntă cu riscuri externe din cauza noilor tarife comerciale anunțate de președintele american Donald Trump, dar și cu schimbări interne de politică fiscală și economică.
Germania, a cărei economie depinde masiv de exporturi, este expusă incertitudinilor legate de politicile comerciale globale. Un val de tarife americane urmează să intre în vigoare săptămâna aceasta, inclusiv o taxă de 25% pe automobilele importate, un sector strategic pentru Germania. Liderii politici și industria auto germană au criticat dur aceste măsuri.
Impactul tarifelor asupra inflației rămâne incert. Carsten Brzeski, economist-șef la ING, avertizează că tensiunile comerciale ar putea adăuga presiuni inflaționiste pe termen scurt, dar că pe termen lung un război comercial ar putea duce la o scădere a inflației, dacă ritmul de creștere economică se diminuează și companiile sunt nevoite să vândă stocurile la prețuri reduse în Europa.
Negocieri pentru noul guvern
Pe plan intern, partidele politice germane continuă negocierile pentru formarea unei noi coaliții guvernamentale, în urma alegerilor federale din februarie 2025. Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și aliata sa bavareză CSU negociază cu Uniunea Social-Democrată (SDU).
În ciuda unor divergențe persistente, discuțiile au avut deja rezultate concrete. La începutul lunii, parlamentul german a aprobat un pachet fiscal major, care include modificări ale regulilor stricte privind datoria publică, pentru a permite creșterea cheltuielilor pentru apărare și un fond de infrastructură de 500 de miliarde de euro.

Decizia BCE, în atenția piețelor
Datele din Germania, alături de cele recente din alte economii mari ale zonei euro, sugerează că inflația la nivelul întregii uniuni monetare va încetini în martie. În Franța, inflația armonizată a rămas neschimbată la 0,9%, iar în Spania a încetinit semnificativ la 2,2%, de la 2,9% în februarie.
Publicarea datelor oficiale pentru zona euro este așteptată marți. Economiștii intervievați de Reuters estimează o inflație generală de 2,3% și o inflație de bază stabilă sau ușor în scădere.
Franziska Palmas, economist-șef pentru Europa la Capital Economics, estimează că inflația generală în zona euro ar putea ajunge chiar la 2,2% în martie, sub estimările anterioare, ceea ce ar putea întări argumentele în favoarea unei relaxări monetare din partea BCE.