Nabucco Gas Pipeline International GmbH, compania de proiect aflată în prezent în procedură de lichidare care ar fi trebuit să construiască gazoductul Nabucco și la care este acționară și Transgaz, a deschis o procedură de arbitraj la Centrul Internațional de Reglementare a Litigiilor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington pentru a tranșa o dispută cu statul turc privind TVA-ul aferent unor achiziții legate de Nabucco efectuate de companie în Turcia, au declarat, pentru Profit.ro, surse apropiate companiei de proiect.
Cererea de arbitraj a fost înregistrată la ICSID de către Nabucco Gas Pipeline International GmbH la jumătatea lunii iunie. În cerere se invocă tratatul bilateral de protejare reciprocă a investițiilor semnat de Austria și Turcia în 1988, dat fiind că firma de proiect pentru gazoductul Nabucco este înregistrată la Viena. În cadrul procedurii de arbitraj, statul turc este reprezentat de către instituția primului ministru, precum și de Ministerul Energiei și Resurselor Naturale de la Ankara.
"Este vorba despre TVA aferentă unor achiziții efectuate în Turcia de către Nabucco Gas Pipeline International GmbH, achiziții legate de proiectul gazoductului Nabucco, în condițiile în care, inițial, statul turc se angajase să scutească de TVA achizițiile companiei efectuate în scopul implementării proiectului de gazoduct", au declarat sursele citate, fără să precizeze despre ce sume și achiziții este vorba.
În februarie 2011, presa turcă a relatat că Ministerul turc de Finanțe și cel al Energiei și Resurselor Naturale ar fi luat de comun acord decizia de a scuti de TVA achizițiile de materiale de construcții necesare realizării gazoductului Nabucco, la propunerea acționarilor Nabucco Gas Pipeline International GmbH, și că și celelalte state participante la proiect s-ar fi angajat să ia decizii similare. Anterior, Turcia se aștepta să încaseze 1 miliard de euro din taxe legate de proiectul Nabucco, dacă gazoductul ar fi fost finalizat.
OMV infirmă relatările presei austriece
Cota TVA de bază în Turcia este de 18%. Nici cancelaria premierului turc și nici Ministerul Energiei și Resurselor Naturale de la Ankara nu au răspuns solicitărilor de informații ale Profit.ro.
Acționarii Nabucco Gas Pipeline International GmbH sunt OMV (Austria - 26,8635%), Transgaz România, BEH Bulgaria și Botas Turcia (câte 17,93%), FGSZ (Ungaria - 10,3411%) și GDF Suez (Franța - 9%).
Contactați de Profit.ro, reprezentanții OMV, care este și acționarul majoritar al OMV Petrom, au confirmat obiectul cererii de arbitraj înaintate ICSID de către Nabucco Gas Pipeline International GmbH și au ținut, totodată, să infirme unele relatări anterioare din presa austriacă, preluate și de unele publicații din România, potrivit cărora OMV ar fi deschis un litigiu la ICSID împotriva Turciei, cerând Ankarei despăgubiri pentru că s-ar fi retras din proiectul Nabucco.
"Este vorba despre o clarificare cu Turcia a unei chestiuni legate de TVA. Nu s-a deschis nici un proces împotriva premierului Turciei. OMV nu a fost implicată în acest caz", a transmis, la solicitarea Profit.ro, Biroul de presă al OMV. Ceilalți acționari ai Nabucco Gas Pipeline International GmbH fie nu au răspuns solicitărilor de informații ale Profit.ro, fie au invocat regulile de confidențialitate ale ICSID.
Un proiect european eșuat
Gazoductul Nabucco a fost gândit pentru a transporta și livra în Europa gaze naturale extrase din Marea Caspică, în scopul diversificării surselor de aprovizionare ale UE și reducerii dependenței de importurile din Rusia. Gazele caspice ar fi urmat să tranziteze Turcia, Bulgaria, România și Ungaria, până la terminalul Baumgarten din Austria, iar de acolo ar fi fost exportate în vestul Europei.
Primele discuții despre proiect au avut loc în 2002, când a fost semnat și protocolul de intenție cu privire la Nabucco. Gazoductul ar fi urmat să aibă 3.300 de kilometri, costurile totale fiind estimate la circa 8 miliarde de euro.
Resursele de gaze ar fi provenit din zăcământul offshore Shah Deniz din sectorul azer al Mării Caspice, operat de un consorțiu format din BP, Turkish Petroleum Corporation, SOCAR din Azerbaijan, Petronas din Malaiezia, Lukoil și National Iranian Oil Company. Consorțiul a organizat o procedură competitivă pentru a selecta proiectul de gazoduct care să transporte gazele azere în Europa. Pe lângă Nabucco, la concurs a participat (și a și câștigat) proiectul de gazoduct Trans-Adriatic Pipeline (TAP).
Selecția și anunțul proiectului câștigător au avut loc în 2013. Gazoductul TAP va transporta gaze azere de la granița cu Turcia, prin Grecia, Albania și Marea Adriatică, până în Italia. Proiectul este dezvoltat de grupul elvețian Axpo, compania norvegiană Statoil și compania germană E.ON. Statoil făcea parte, în 2013, din consorțiul care operează perimetrul offshore Shah Deniz.
Transgaz nu știe dacă își va recupa investiția de 31 mil. euro în Nabucco
Eșecul proiectului Nabucco s-a resimțit și se resimte încă semnificativ în bilanțul companiilor acționare ale Nabucco Gas Pipeline International GmbH. Potrivit raportului Transgaz pentru primul semestru, Nabucco Gas Pipeline International GmbH se află în proces de lichidare voluntară.
"În prezent se continuă negocierile privind posibilitatea și metoda de distribuire între asociați a activelor rămase în patrimoniul companiei de proiect, precum și recuperarea unor sume suplimentare de bani. Cel mai probabil, distribuirea se va realiza în conformitate cu prevederile acordului de reziliere a joint-venture-ului și de distribuire a activelor companiei, acord care se găsește deocamdată în stadiul de draft. Se estimează că, la începutul lunii septembrie 2015, acordul va ajunge în stadiul de draft final, urmând ca ulterior să fie supus procedurilor specifice de aprobare la nivelul fiecărui asociat", se arată în raportul Transgaz.
În documentul citat se mai menționează că ponderea cea mai mare a imobilizărilor financiare ale Transgaz este reprezentată de participația Transgaz în capitalul social al companiei Nabucco Gas Pipeline International GmbH (NIC), aflată în proces de lichidare în urma deciziei acționarilor de a închide controlat compania.
"Deși există perspectiva încasării unor sume suplimentare din lichidarea NIC, datorită nivelului de incertitudine, investiția Transgaz în NIC, de 138.544.435 lei (31,3 milioane euro – n.r.), a fost provizionată integral la data de 31 decembrie 2014, rămânând neschimbată și la 30 iunie 2015", se specifică în raport.
La rândul său, OMV, principalul acționar al Nabucco Gas Pipeline International GmbH, a trecut la pierderi suma de 58 milioane euro reprezentând investiția în proiectul eșuat de gazoduct Nabucco.