Acordul de liber schimb UE-Canada, blocat de România, Bulgaria și Belgia

Acordul de liber schimb UE-Canada, blocat de România, Bulgaria și Belgia
scris 18 oct 2016

Miniștrii de Comerț ai statelor membre UE, reuniți marți, nu au reușit să valideze Acordul de liber-schimb (CETA) dintre Uniunea Europeană și Canada, în condițiile în care Belgia, România și Bulgaria nu s-au exprimat în favoarea acestuia. Acordul ar putea fi, totuși, aprobat săptămâna viitoare, informează Reuters Canada.

"Un acord formal nu a fost posibil deoarece România, Bulgaria și Belgia încă au rețineri”, a afirmat, după reuniune, ministrul german de Economie Sigmar Gabriel, adăugând că problemele întâmpinate ar putea fi soluționate în următoarele zile.

Urmărește-ne și pe Google News

Validarea acordului necesită sprijin unanim, iar România și Bulgaria au condiționat ratificarea acordului de ridicarea obligativității vizelor pentru cetățenii care călătoresc în Canada.

Potrivit unui anunț făcut de guvernul bulgar la începutul lunii octombrie, Canada va ridica vizele pentru unii cetățeni bulgari începând din luna mai, iar, până la finele anului viitor, toți cetățenii bulgari ar putea beneficia de acest lucru.

În cazul României, nu este clar ce se va întâmpla cu vizele pentru Canada. La finele lunii septembrie, premierul Dacian Cioloș arăta, după o întâlnire cu prim-ministrul candian, Justin Trudeau, că România va primi, în câteva săptămâni, "un răspuns mai concret" din partea Canadei legat de eliminarea vizelor pentru cetățenii români.

În privința Belgiei, motivul pentru care guvernul nu a susținut, marți, acordul de liber-schimb este opoziția regiunii valone, cu toate că autoritățile centrale sunt în favoarea ratificării acestuia.

Miniștrii europeni ai Comerțului, reuniți la finele lunii septembrie la Bratislava, și-au exprimat deja în unanimitate susținerea pentru Tratatul de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada. Totuși, ratificarea acordului necesită, din nou, o susținere unanimă.

Dacă va primi voturile necesare, acordul ar urma să fie semnat oficial la Bruxelles, pe 27 octombrie. Acordul necesită și votul Parlamentului European pentru a putea intra în vigoare.

Printre altele, aprobarea CETA va elimina taxele vamale dintre UE și Canada, va permite participarea directă a firmelor europenene la licitații publice canadiene și va liberaliza piața serviciilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
romania
ceta
bulgaria
vize
eu
acord
canada
liber schimb