Două tablouri de Adrian Ghenie, vândute de casa Sotheby’s cu peste 2,5 milioane de lire sterline

Două tablouri de Adrian Ghenie, vândute de casa Sotheby’s cu peste 2,5 milioane de lire sterline
scris 29 iun 2016

Două tablouri ale pictorului român Adrian Ghenie au fost vândute, marți seară, în cadrul licitației de artă contemporană organizată de casa Sotheby’s, la Londra, cu suma totală de 2.530.000 de lire sterline, echivalentul a peste 3 milioane de euro.

Prima lucrare a artistului Adrian Ghenie, intitulată ”The Hunted” (2010), care era estimată între 400.000 și 600.000 de lire sterline, a fost achizitionață la prețul de 1.865.000 de lire (2.255.955 euro), scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Lucrarea a fost expusă la Berlin, în cadrul Galerie Judin, în Londra, la Haunch of Venison și în Florența la Centrul Contemporan de Cultură Storzzina, Fondazione Palazzo Strozzi și în cadrul expoziției ”Francis Bacon and the Existential Condition in Contemporary Art”.

A doua lucrare prezentată în licitația de la Londra a fost un autoportret intitulat ”Self-portrait as a monkey” (2011). Lucrarea era estimată între 150.000 și 200.000 de lire sterline, iar vânzarea a fost finalizată la 665.000 de lire sterline (804.402 euro).

În catalogul casei Sotheby’s, autoportretul este descris ca un hibrid între om și animal și oferă o incursiune a percepției artistului asupra sinelui, având ca referință primară teoriile evoluționiste ale lui Charles Darwin și efectul lor ambiguu în istorie.

În luna mai, lucrarea ”Self-Portrait as Vincent Van Gogh”, din 2012, semnată de Adrian Ghenie, a fost achiziționată la New York, în cadrul unei licitații a casei Sotheby’s, cu suma de 2.590.000 de dolari, de opt ori valoarea estimată între 200.000 și 300.000 dolari.

Maria Șarapova va studia managementul afacerilor la Universitatea Harvard CITEȘTE ȘI Maria Șarapova va studia managementul afacerilor la Universitatea Harvard

Licitația Contemporary Art Evening Auction de marți seară de la Londra a cuprins 47 de lucrări de artă a câtorva dintre cei mai influenți artiști ai secolelor XX-XXI și a totalizat vânzări de 52.194.000 milioane de lire sterline.

Lucrarea lui Jenny Saville, ”Shift”, a fost cumpărată cu 6,8 milioane de lire sterline, iar o pictură de Keith Haring, ”The last rainforest” s-a vândut la pretul de 4,2 milioane lire sterline.

În cadrul licitației au fost prezente opere realizate de Jean Dubuffet, Sigmar Poke, Yves Klein, Lucio Fontana, Rudolf Stingel, Cy Twombly și Andy Warhol.

Adrian Ghenie a stabilit un nou record, pe 10 februarie, la o licitație organizată de casa Sotheby's, la Londra, unde lucrarea sa, ”The Sunflowers in 1937”, a fost vândută cu 3.117.000 de lire sterline, echivalentul a peste patru milioane de euro.

Prin vânzarea tabloului ”The Sunflowers in 1937”, Ghenie a depășt recordul pe care îl stabilise în anul 2014 cu tabloul "The Fake Rothko", care a fost vândut la o licitație a casei Sotheby's pentru 1.426.500 de lire sterline, echivalentul a peste 1.770.000 de euro.

În multe din lucrările sale, Ghenie a prezentat personalități istorice, între care Adolf Hitler, Josef Mengele, dar și Charles Darwin.

Adrian Ghenie s-a născut în anul 1977 la Baia Mare și a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj, în anul 2001.

viewscnt
Afla mai multe despre
adrian ghenie
sotheby’s