Data Talks, la a treia ediție: Discuții despre datele necesare unui conținut de calitate, AI și locație nouă; RSC Anderlecht, FRF și Google, pe lista speakerilor

Data Talks, la a treia ediție: Discuții despre datele necesare unui conținut de calitate, AI și locație nouă; RSC Anderlecht, FRF și Google, pe lista speakerilor
Emil Popescu
Emil Popescu
scris astăzi, 07:00

Data Talks, conferință internațională dedicată profesioniștilor din domeniile de data analytics și business intelligence organizată de Superbet și aflată la cea de-a treia ediție, va avea loc la 24 octombrie, la Muzeul Imersiv al Noilor Arte (MINA), având ca temă „Content is Data” și un panel dedicat AI. Printre speakeri se numără experți de la organizații precum RSC Anderlecht, cel mai titrat club de fotbal din Belgia, Federația Română de Fotbal (FRF), Google / YouTube, Publicis Group, Global Records și Superbet.

“Deși suntem la a treia ediție a conferinței, considerăm că ne aflăm în continuare în etapa de clădire a comunității de profesioniști din domeniu. Pentru noi, dezvoltarea conceptului Data Talks este un maraton, nu un sprint, și dorim să creștem, de la an la an, fără să ne grăbim. Anul acesta, cât și în cadrul evenimentului din anul trecut, am reușit să aducem pe scena Data Talks experți din mai multe țări europene precum Spania, Belgia, Olanda, Marea Britanie și Croația”, a declarat Andrei Popa, VP Online, Superbet.

Urmărește-ne și pe Google News

Ediția din acest an a conferinței, la care sunt așteptați peste 150 de experți din domeniul de analiză a datelor, are ca temă „Content is Data”, în condițiile în care generarea unui conținut de calitate are nevoie de date, astfel încât furnizorii de conținut să înțeleagă ce își dorește publicul și ce format specific funcționează cel mai bine.

Evenimente
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania

„Vorbim, de fapt, despre cum putem înțelege cât mai bine consumatorii de conținut și cum le putem oferi o experiență imersivă și de înaltă calitate. Printre altele, vom discuta exemple de bune practici, descoperind cum analiza datelor este utilizată de creatorii de conținut, precum și de brandurile comerciale, pentru a crește audiența conținutului digital și pentru a crea un conținut care să fie pe măsura așteptărilor utilizatorilor”, detaliază Andrei Popa.

Unul dintre panelurile conferinței va fi dedicat AI, urmând să fie dezbătut impactul pe care inteligența artificială îl va avea asupra conținutului din sfera digitală și cum pot rămâne relevanți creatorii de conținut, ajutați de AI, într-o sferă a digitalului care devine din ce în ce mai competitivă.

Popa spune că ecosistemul Superbet reprezintă mai mult decât pariuri sportive și că în portofoliul său de produse digitale de divertisment grupul are o componentă de conținut sportiv precum și o rețea socială, Super Social, în timp ce un pilon esențial al activității Superbet este reprezentat de consolidarea brandurilor sportive de tradiție, atât la nivel de cluburi cât și de competiții locale.

“Fiind implicați activ în aceste proiecte, suntem perfect conștienți de faptul că totul ține de calitatea și varietatea tipului de conținut la care au acces comunitățile de iubitori de sport. Iar acest tip de conținut poate fi creat doar în baza unei analize complexe a datelor pe care le avem de la consumatori. Spre exemplu, punând în practică concluziile rezultate în urma analizei datelor, am reușit să creștem profilul competițional și reputația de brand pentru SuperLiga, eșalonul de elită al fotbalului românesc”, detaliază Andrei Popa, adăugând că în sezonul anterior SuperLiga a strâns pe stadioane mai mult de 2,2 milioane de suporteri, cea mai ridicată audiență competițională din ultimele 20 de sezoane.

Data Talks, la a treia ediție: Discuții despre datele necesare unui conținut de calitate, AI și locație nouă; RSC Anderlecht, FRF și Google, pe lista speakerilor

 

Reprezentantul Superbet notează că regiunea Europei Centrale și de Est se află într-un moment favorabil în ceea ce privește data analytics, datorită oportunităților de creștere care au apărut în ultimii ani, pe fondul unui proces de digitalizare accelerat. Regiunea a strâns o masă critică de experți în business intelligence care au capacitatea de a învăța din bunele practici de la marile companii din vest, pentru ca apoi să poată adapta și implementa aceste strategii la nevoile regionale de business.

Cea mai mare provocare este reprezentată însă de dezvoltarea unui “growth mindset”, o mentalitate de creștere aflată încă într-o etapă incipientă.

Scepticismul legat de inițiative noi, care ies din modelele deja consacrate, are un impact negativ asupra modului în care performează antreprenorii, precum și intraprenorii din cadrul companiilor. Cauza principală pentru acest obstacol o reprezintă gândirea cu obiective pe termen scurt și faptul că nu se încurajează suficient planificarea în perspectivă, potrivit sursei citate.

Mai departe, Popa arată că datele au fost întotdeauna utilizate pentru luarea de decizii, inclusiv în epocile istorice de dinaintea revoluției industriale, și că ceea ce diferă în prezent este că oamenii au la dispoziție o abundență de informații pe care trebuie să le proceseze pentru a lua deciziile potrivite nevoilor lor.

“Numeroase studii internaționale, realizate de companii de consultanță precum McKinsey say PwC, arată o corelație puternică între creșterea veniturilor unei companii și faptul că respectiva companie are o cultură decizională bazată pe analiza datelor. În medie, o companie care investește în date (procesare, analiză, insights) are o profitabilitate mai mare, o productivitate mai ridicată și un potențial de achiziție al clienților mult mai mare decât o organizație în care inițiativele nu se iau în baza analizei datelor”, mai spune Popa.

Fondată în anul 2022 de către Andrei Popa și Anna Rossudowska – lideri de business intelligence ai Grupului Superbet, Data Talks este o comunitate a profesioniștilor de data analytics din Europa Centrală și de Est. Obiectivul principal al acestui forum internațional este facilitarea de bune practici și organizarea de evenimente de impact pentru companiile, federațiile și cluburile sportive care lucrează cu analiza datelor. 

Prima ediție a conferinței Data Talks a avut loc în 2022, susținând atunci prezentări reprezentanți ai Google, Tableau (subsidiară Salesforce), Freshful by eMag și Imobiliare.ro.

În 2023, Data Talks a avut o tematică nouă – „Data in Sports & Entertainment”, evenimentul fiind găzduit de o locație inedită – Arena Giulești. La eveniment au participat peste 40 de companii, iar printre speakeri s-au numărat reprezentanți ai La Liga, cea mai importantă competiție profesionistă de fotbal din Spania, PRO TV, Untold, Google/YouTube, Superbet, precum și Ivan Sokolov, mare maestru internațional de șah și antrenor al lotului național de șah al României.

viewscnt
Afla mai multe despre
data talks superbet conferință