OMV Petrom concurează companiile de stat: peste 80% din profit distribuit ca dividende. Compania a revenit pe plus, cu un profit net de 1,04 miliarde lei

OMV Petrom concurează companiile de stat: peste 80% din profit distribuit ca dividende. Compania a revenit pe plus, cu un profit net de 1,04 miliarde lei
scris 16 feb 2017

Peste 80% din profitul net al OMV Petrom din 2016 va fi distribuit acționarilor ca dividende, un procent asemănător celui impus recent de guvernul României companiilor de stat la care este principal acționar.

Cea mai importantă companie de petrol și gaze din România a revenit pe profit (aproximativ un miliard de lei) după ce anul trecut a înregistrat pierderi de 690 de milioane lei, pierderi rezultate însă în principal în urma ajustării de depreciere a activelor din Upstream (explorare și producție).

Urmărește-ne și pe Google News

Așa se explică faptul că deși profitul net atribuibil actionarilor OMV Petrom S.A. excluzând elementele speciale a fost de 1.162 milioane lei, cu 36% mai mic decât în 2015 (1.801 milioane lei), dacă este inclus și efectul ajustării de depreciere a activelor de anul trecut, profitul net atribuibil acționarilor este în acest an de 1.043 milioane lei, comparativ cu valoarea negativa de -676 milioane lei din 2015.

Acum, conducerea OMV Petrom a decis acordarea unui dividend de 0,015 lei pe acțiune (81,5% din rezultatul pe acțiune), statul român urmând a încasa aproximativ 40 de milioane de euro (175 de milioane de lei) de la cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, la care este acționar cu 20,63%. Asta după ce în 2016, pentru exercițiul financiar aferent anului 2015, statul român nu a încasat niciun leu dividend.

ANRE își face regulament de investigare a manipulărilor pieței de energie după ce a anunțat că anchetează deja 2 companii CITEȘTE ȘI ANRE își face regulament de investigare a manipulărilor pieței de energie după ce a anunțat că anchetează deja 2 companii

În 2015, OMV Petrom a înregistrat prima pierdere netă de la preluarea companiei de către grupul austriac OMV, din cauza prăbușirii prețurilor la petrol, cu un rezultat negativ de 690 milioane lei, față de un profit net de 2,1 miliarde lei în 2014. În consecință, compania nu a acordat dividende acționarilor.

Pe de altă parte, așa cum a anunțat în exclusivitate Profit.ro , din punctul de vedere al Fiscului, OMV Petrom SA a fost în 2015 cea mai profitabilă companie din România, cu un profit impozabil de 2,96 de miliarde lei. Situația oarecum contradictorie se explică prin diferențele dintre profitul contabil și cel fiscal. O serie de cheltuieli sunt nedeductibile la calculul bazei de impunere pentru impozitul pe profit.

În 2015, OMV Petrom a contabilizat cheltuieli de 2,7 miliarde de lei în contul unor ajustări de depreciere efectuate asupra unor active de producție, ca urmare a contextului de piață nefavorabil (în special în contextul scăderii cotațiilor țițeiului), care sunt considerate cheltuieli nedeductibile și măresc artificial profitul raportat.

OMV Petrom anunța în septembrie că va acorda un dividend de minimum 30% din profit

Acesta este și motivul pentru care, deși a înregistrat un profit net atribuibil acționarilor (excluzând elementele speciale) mai mic cu 36% decât în 2015 (1,16 miliarde față de 1,8 miliarde în 2015), în 2016, nemaifiind făcută nicio ajustare de depreciere, profitul net atribuit acționarilor a fost unul pozitiv, de aproximativ un miliard de lei.

Cota de 85% este net superioară celei de 30% anunțate de OMV Petrom în luna septembrie, când, potrivit unui comunicat al companiei, semnat de Lăcrămioara Diaconu-Pintea, membru al directoratului, OMV Petrom anunța că “în absența unor evoluții nefavorabile pe piața externă, va propune un dividend de minimum 30% din profitul net al anului 2016, în cazul în care este acoperit integral din fluxul de trezorerie extins disponibil înainte de plata dividendelor".

Record: BRD aprobă cea mai mare alocare de dividende de după privatizare CITEȘTE ȘI Record: BRD aprobă cea mai mare alocare de dividende de după privatizare

“Vânzările consolidate în 2016 au scăzut cu 10% comparativ cu 2015, la 16.247 mil lei, în principal pe fondul scăderii veniturilor din vânzarile de produse petroliere, din cauza unui declin suplimentar al prețului la țiței și a cantităților vândute ușor mai reduse, precum și din cauza vânzarilor mai mici de gaze naturale. Aceste efecte negative au fost parțial contrabalansate de vânzările mai mari de electricitate. Vânzările din Downstream Oil au reprezentat 72% din totalul vânzărilor consolidate, în timp ce vânzările din Downstream Gas au reprezentat 25%, iar cele din Upstream aproximativ 3%”, este arătat în raportul companiei.

Statul vrea să i se distribuie dividende în valoare de 90% din profitul companiilor la care este principal acționar

Cota de 85% din profit distribuită acționarilor este apropiată de cea de 90% , pe care reprezentanții statului din Adunarea generală a acționarilor/Consiliul de administrație la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, au fost mandatați de actualul guvern al României să o solicite.

Potrivit Ordonaței 64/2001, din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit, “minimum 50% reprezintă vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat”.

Ideea majorării procentului de 50% prevăzut de legislația în vigoare nu este nouă, ea aparținând, fostului guvern Cioloș, care a luat în calcul această măsură în vederea finanțării majorării salariale acordată bugetarilor anul trecut. Guvernul Cioloș luase în calcul o majorare a procentului din profit datorat statului de la 50% la 75%.

OMV Petrom, responsabilă pentru 175 de milioane din miliardul de lei bugetat de guvern ca venituri din dividende

Așa se face că Guvernul estimează să obțină suplimentar în 2017 aproximativ un miliard de lei din dividendele acordate de companiile la care este acționar pentru a-și putea finanța promisiunile electorale, sacrificând probabil programul de investiții necesar eficientizării acestora. Veniturile din dividende înregistrează una dintre cele mai spectaculoase majorări în proiectul de buget, de 42,53%, comparativ cu încasările de anul trecut.

ANALIZĂ Guvernul Grindeanu vrea să obțină 1 mld. de lei în plus de la companiile la care e acționar, luându-le dividende mai mari din profit CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Guvernul Grindeanu vrea să obțină 1 mld. de lei în plus de la companiile la care e acționar, luându-le dividende mai mari din profit

Din miliardul estimat de guvern, aproximativ 175 de milioane de lei vor proveni de la OMV Petrom, ca dividende.

Mariana Gheorghe: Mediul de piață volatil si dificil

''În 2016, mediul de piață a rămas volatil și dificil, fapt concretizat în scăderea valorii EBIT CCA excluzând elementele speciale, anulând, astfel, beneficiile obținute prin continuarea managementului strict al costurilor. La nivel de Grup, s-au realizat economii de costuri de aproximativ 500 mil lei. În Upstream, am continuat reducerea costurilor de producție, ceea ce a compensat impactul declinului producției, dar nu a reușit să neutralizeze în întregime efectul scăderii prețurilor. În pofida reducerii în continuare a investițiilor, am reușit să limităm declinul producției zilnice la doar 2,5% comparativ cu 2015, cu mult sub limita maximă a estimării noastre. EBIT CCA excluzând elementele speciale din Downstream a scăzut cu 4% față de 2015, ca efect al scăderii rezultatului segmentului Downstream Oil, parțial compensat de rezultatul îmbunătățit al segmentului Downstream Gas. Cu toate acestea, contribuția Downstream la rezultatele Grupului a crescut semnificativ față de 2015, ceea ce dovedește beneficiile modelului nostru de business integrat. Pe baza rezultatelor preliminare si a fluxului solid de trezorerie extins obtinute in 2016, Directoratul propune un dividend de 0,015 lei/actiune pentru anul financiar 2016. Propunerea finala privind dividendul, care va fi supusa aprobarii Adunarii Generale a Actionarilor din aprilie 2017, va face subiectul aprobarii de catre Consiliul de Supraveghere'', a declarat CEO-ul OMV Petrom Mariana Gheorghe.

Investitiile OMV Petrom au scăzut la valoarea de 2.575 mil lei (2015: 3.895 mil lei), influențate in principal de o reducere substanțială în segmentul Upstream.

Investiții în creștere în 2017

Investitiile din Upstream au fost in valoare de 2.119 mil lei in 2016, comparativ cu 3.486 mil lei in 2015. Investitiile din Downstream au atins nivelul de 453 mil lei (2015: 402 mil lei), din care 440 mil lei in Downstream Oil (2015: 393 mil lei) si 13 mil lei in Downstream Gas (2015: 9 mil lei). Investitiile din segmentul Corporativ si Altele au fost in suma de 3 mil lei (2015: 7 mil lei).

Pentru 2017, valoarea investitiilor (inclusiv lucrarile de explorare si evaluare capitalizate) este estimata de companie la aproximativ 0,8 mld euro, cu circa 40% mai mare fata de 2016, din care aproximativ 85% va fi dedicata proiectelor din Upstream. Investitiile de explorare sunt estimate sa creasca cu 15% fata de nivelul anului precedent.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
petrom
rezultate
dividende
profit