Grupul TeraPlast își va majora capitalui social, prin aporturi în numerar, cu până la 22,2 milioane lei, la 240,1 milioane lei, pentru finanțarea planurilor de dezvoltare și a nevoilor curente.
Într-o sesiune cu lichiditate bună, bursa românească urcă pe noi valori-record.
Acțiunile companiei Fort, achiziționată acum 3 ani de grupul Bittnet, intra la tranzacționare la un preț similar plasamentului privat derulat la sfârșitul anului trecut.
Câștigul pretaxare EBITDA al producătorului de componente auto Compa a urcat în primele 3 luni cu 4,48%, la 17,50 milioane lei, de la 16,75 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
Cifra de afaceri netă a producătorului de articole din cauciuc și benzi transportoare Artego a coborât în primele 3 luni cu 22,93%, la 34,78 milioane lei, de la 45,13 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
Prima ședință de tranzacționare de la BVB după consumarea raportărilor financiare ale companiilor listate pe piața reglementată a fost una „roșie”.
Indicele Dow Jones Industrial Average al Bursei de la New York a depășit, pentru prima dată, pragul de 40.000 de puncte, în condițiile în care marți, miercuri și joi bursele globale au înregistrat creșteri record pe parcursul zilei, după ce datele privind inflația au sporit așteptările privind reduceri ale dobânzilor de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmite Reuters.
Operatorul portuar Socep a realizat în primele 3 luni ale anului o cifră de afaceri de 48,19 milioane lei, în creștere cu 4,62% față de cea de 46,06 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Compania Romcarbon, lider în piața românească a reciclărilor de mase plastice, și-a redus în primele 3 luni ale anului de aproape 5 ori câștigul pretaxare EBITDA individual, la 1,08 milioane lei, de la 5,88 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Bursele europene au încheiat tranzacțiile în creștere, în timp ce investitorii globali au analizat date privind inflația din SUA, care au fost sub așteptări, transmite CNBC.