Uniunea Europeană a deschis primele capitole din negocierile de aderare cu Albania

Uniunea Europeană a deschis primele capitole din negocierile de aderare cu Albania
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 15:22

Uniunea Europeană a deschis primele capitole din negocierile de aderare cu Albania, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto la a doua conferință interguvernamentală UE-Albania, pe care a prezidat-o în Luxemburg, transmite MTI.

El a apreciat că evenimentul este "istoric" și a afirmat că accelerarea integrării europene a statelor din Balcanii Occidentali este o prioritate a președinției ungare a Uniunii.

Urmărește-ne și pe Google News
Hidroelectrica lansează o platformă online unde firmele pot încheia contracte de furnizare a energiei, în pragul liberalizării pieței CITEȘTE ȘI Hidroelectrica lansează o platformă online unde firmele pot încheia contracte de furnizare a energiei, în pragul liberalizării pieței
Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Șeful diplomației de la Budapesta a susținut că "este nevoie de acțiuni urgente pentru menținerea credibilității politicii de extindere (a UE - n. red.), de aceea trebuie să accelerăm procedurile". În același timp, el a observat că UE are nevoie de un nou impuls, care ar putea veni de la țările balcanice.

Szijjarto a constatat că majoritatea statelor membre ale UE doresc o extindere pe baza meritelor țărilor candidate, iar în cazul Albaniei sunt evidente meritele în materie de economie, politică și probleme sociale, scrie Agerpres.

El a calificat drept o "onoare" începerea negocierilor cu Tirana sub președinția ungară a UE și și-a exprimat speranța că "nu va trebui să așteptăm până la următoarea președinție ungară" pentru a vedea o altă țară gata de aderare.

Comisarul european pentru extindere și politica de vecinătate Oliver Varhelyi a declarat în aceeași conferință de presă că UE și Albania marchează un "moment istoric", iar calea către negocieri semnificative este clară. Reprezentantul Bruxellesului a adăugat că datorită președinției ungare este acum neîndoielnică includerea extinderii Uniunii printre primele trei priorități ale blocului european.

viewscnt
Afla mai multe despre
albania
ungaria
ue