Republica Moldova schimbă moneda de referință de la dolar la euro

Republica Moldova schimbă moneda de referință de la dolar la euro
scris vineri, 09:10

Republica Moldova trece de la dolar la euro ca monedă de referință pentru cursul oficial de schimb al leului moldovenesc, a anunțat președinta Maia Sandu.

Având peste 60% din comerț și 70% din remitențe în euro, decizia consolidează legăturile economice ale țării cu UE, aducând mai multă stabilitate și predictibilitate pentru toți moldovenii, a declarat Maia Sandu.

Urmărește-ne și pe Google News
Apple plătește aproape 100 milioane dolari într-un proces pentru „Hei Siri” și ascultări de clienți CITEȘTE ȘI Apple plătește aproape 100 milioane dolari într-un proces pentru „Hei Siri” și ascultări de clienți

Banca Națională a țării, condusă de Anca Dragu, explicase la 15 noiembrie că trecerea de la utilizarea dolarului american la euro reflectă orientarea economică a Moldovei către piața Uniunii Europene și va reduce fluctuațiile cursului de schimb, scrie News.ro.

Astfel, începând cu 2 ianuarie 2025, euro va deveni moneda de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, potrivit deciziei adoptate de Banca Națională a Moldovei.

„Această decizie va aduce mai multă claritate și stabilitate pentru companiile moldovenești care exportă pe piața europeană. Costurile de schimb valutar vor scădea, iar afacerile vor putea planifica investiții și tranzacții comerciale cu mai multă încredere,” a declarat Maia Sandu, citată de NewsMaker.

Adoptarea euro ca monedă de referință va facilita, de asemenea, aderarea Moldovei la sistemul unic de plăți în euro (SEPA) în 2025, un pas care promite transferuri mai rapide și mai ieftine între Moldova și țările europene.

„Adoptarea euro ca monedă de referință nu este doar o măsură tehnică, ci un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană. Este un pas hotărât spre o economie mai stabilă, mai predictibilă și mai atractivă pentru comerțul și investițiile externe” a subliniat Maia Sandu

viewscnt
Afla mai multe despre
republica moldova
euro
dolar