Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, anunță că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, oprind negocierile cu social-democrații pentru formarea următorului Guvern, conform AFP.
„În urma eșecului negocierilor de coaliție, (...) voi demisiona atât din funcția de cancelar, cât și din cea de președinte al Partidului Popular în următoarele zile și voi permite o tranziție ordonată”, a declarat Karl Nehammer într-un mesaj pe rețeaua de socializare X, la mai bine de trei luni de la alegerile legislative din 29 septembrie, în urma cărora FPÖe a ieșit învingător - rezultat care i-a obligat pe conservatori și pe social-democrați să încerce să ajungă la un acord, arată news.ro.
CITEȘTE ȘI Republica Moldova: Pene de curent în Transnistria după oprirea gazului rusescAceastă decizie neașteptată vine a doua zi după ce partidul liberal Neos a decis să se retragă din negocierile tripartite pentru formarea unui guvern centrist. Scopul a fost de a marginaliza Partidul Libertății din Austria (FPÖe), care a obținut 28,8% din voturi în septembrie, dar nu a reușit să găsească aliați pentru a forma un guvern. Partidul Popular Austriac (ÖeVP) s-a clasat pe locul al doilea cu 26,3% din voturi, urmat de Partidul Social Democrat din Austria (SPÖe, centru-stânga) cu 21,1%.
Cele două partide de centru rămase au declarat că doresc să continue discuțiile. Dar sâmbătă, cancelarul a anunțat pe X că „un acord cu SPÖe este imposibil pe probleme-cheie” și că „prin urmare, punem capăt negocierilor cu SPÖe”.
Vineri, președintele Alexander Van der Bellen făcuse apel la cele două partide să formeze un guvern „fără întârziere”.
O coaliție de trei partide pentru formarea unui guvern ar fi fost o premieră în țară din 1949.