Statele Unite au cerut controlul asupra unei conducte cruciale din Ucraina.
Aceasta este folosită pentru a trimite gaz rusesc în Europa.

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Mișcarea este descrisă ca fiind un șantaj colonial, conform The Guardian.
Oficiali americani și ucraineni s-au întâlnit vineri pentru a discuta propunerile Casei Albe pentru un acord privind mineralele. Donald Trump dorește ca Kievul să predea resursele sale naturale drept „răsplată” în schimbul armelor livrate de administrația Biden, arată news.ro.
Discuțiile au devenit din ce în ce mai dificile, potrivit Reuters. Ultimul proiect american este mai „maximalist” decât versiunea inițială din februarie, care propunea oferirea către Washington a unor metale rare în valoare de 500 de miliarde de dolari, precum și petrol și gaze.
Citând o sursă apropiată discuțiilor, agenția de știri a precizat că cel mai recent document include o cerere ca International Development Finance Corporation a guvernului SUA să preia controlul asupra conductei de gaze naturale.

Aceasta pornește din orașul Sudzha din vestul Rusiei și ajunge în orașul ucrainean Uzhhorod, la aproximativ 1 200 km distanță, la granița cu UE și Slovacia. Construită în perioada sovietică, conducta este un element-cheie al infrastructurii naționale și o rută energetică majoră.
La 1 ianuarie, Ucraina a întrerupt furnizarea de gaze naturale, odată cu expirarea contractului pe cinci ani cu compania energetică rusă de stat Gazprom. Ambele țări au câștigat anterior sute de milioane de euro din taxele de tranzit, inclusiv în timpul primilor trei ani de război la scară largă.
Volodimir Landa, economist principal la Centrul pentru Strategie Economică, un thinktank de la Kiev, a declarat că americanii vor „tot ce pot obține”. El a afirmat că cererile lor agresive de tip „colonial” au puține șanse de a fi acceptate de Kiev..
În toamna anului trecut, Volodimir Zelenski a propus ca SUA să aibă acces la sectorul mineral subdezvoltat al Ucrainei. El a avut în vedere un acord prin care viitoarea administrație Trump să furnizeze arme Ucrainei, în schimbul unor viitoare profituri din investiții comune.

În schimb, Trump a refuzat să ofere angajamente de securitate sau sprijin militar, dar vrea mineralele oricum. Săptămâna trecută, el s-a plâns că Zelenski încearcă să „se retragă dintr-un acord” și a declarat că președintele Ucrainei ar avea „mari probleme” dacă nu ar semna.
Zelenski a declarat, joi, că este gata să încheie un acord pentru modernizarea țării sale, dar că Ucraina ar putea fi de acord numai dacă ar exista „paritate” între cele două părți, cu venituri împărțite „50-50”.
„Eu doar apăr ceea ce aparține Ucrainei. Ar trebui să fie benefic atât pentru Statele Unite, cât și pentru Ucraina. Acesta este lucrul corect de făcut”, a declarat Zelenski. Trezoreria SUA a confirmat că sunt în curs discuții „tehnice”.
Între timp, trimisul special al SUA în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că remarcile sale cu privire la o posibilă împărțire a Ucrainei au fost interpretate greșit. Într-un interviu acordat Times, Kellogg a declarat că țara ar putea fi împărțită „aproape ca Berlinul după al doilea război mondial”, ca parte a unui acord de pace.

Kellogg a declarat, pe X, că se referea la „o forță de reziliență după încetarea focului în sprijinul suveranității Ucrainei”. Conform acestui plan, trupele ruse ar rămâne pe teritoriul deja confiscat de Moscova, iar forțele britanice și franceze ar staționa la Kiev și în alte părți ale țării.
Vineri, trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, a purtat discuții cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg. Soluția raportată de Witkoff pentru conflict a fost de a oferi Rusiei cele patru provincii ucrainene pe care le solicită - inclusiv teritoriul pe care Ucraina îl controlează și în care locuiesc 1 milion de oameni.
Între timp, vineri, la o reuniune a grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, aliații Kievului au anunțat un ajutor militar suplimentar record de 21 de miliarde de euro. Aceștia l-au acuzat pe Putin că trage de timp cu privire la un acord de încetare a focului de 30 de zile pe care Ucraina l-a acceptat.

La începutul zilei de sâmbătă, Rusia a efectuat noi atacuri aeriene împotriva unor obiective civile ucrainene. Trei depozite au fost distruse în Kiev, iar două persoane au fost rănite. Kremlinul a lansat 70 de rachete și 2 200 de drone asupra Ucrainei de la propunerea americană de încetare a focului din 11 martie, au declarat oficialii ucraineni.
Zelenski a adus un omagiu sâmbătă unui pilot în vârstă de 26 de ani, căpitanul Pavlo Ivanov, care a fost ucis în timpul unei misiuni de luptă F-16. Mica forță aeriană a Ucrainei apără „eroic” țara de rachetele și dronele rusești și sprijină operațiunile terestre, a spus el.