Marca Bugatti, specializată în automobile hyper-sport, a fost obiectul unui parteneriat încheiat în 2021 între producătorul croat de automobile electrice Rimac și divizia de mașini sport a VW Group, Porsche. Pentru Porsche, a fost o ocazie bună să încerce să scape de Bugatti, care nu genera foarte mult profit, dar avea o valoare de piață foarte bună. Pentru croat, a fost un moment excelent pentru a-și transfera experiența dobândită cu mașinile Rimac pe o marcă celebră. De atunci, lucrurile n-au evoluat foarte mult.
Presa germană a scris în ultima perioadă despre posibile tensiuni dintre Porsche și Rimac, care pleacă de la nemulțumirile germanilor legate de performanțele financiare ale companiei care operează brandul Bugatti, dar și de la faptul că Mate Rimac este interesat să cumpere partea deținută de Porsche.

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Bugatti Rimac este o companie creată între Porsche AG și Rimac Group, în care germanii au 45%, iar croații 55%. Compania deține cele două branduri, Bugatti și Rimac, pe care le dezvoltă și le vinde. Dar Porsche este acționar minoritar și în Rimac Group, cu un pachet de 21%, alături de fondatorul companiei și de alți acționari. Ambele companii generează impact în contabilitatea Porsche AG, constructorul de mașini sport al grupului VW, iar valoarea însumată a acțiunilor, directe și indirecte, conferă companiei germane control asupra mărcii Bugatti.
În 2024, potrivit raportului anual al Porsche AG, Bugatti Rimac a avut vânzări de 182 milioane de euro, dar cu o pierdere de 152 de milioane de euro, la o valoare contabilă a companiei de 551 milioane de euro, din care activele curente valorau la 31 decembrie 399 milioane euro. Cu un an înainte, veniturile companiei se ridicau la 336 milioane euro, cu o pierdere netă de 17 milioane de euro. La aceste cifre se mai adaugă și datorii de aproape 800 de milioane de euro.

În aceste condiții, ar putea fi explicabil faptul că Porsche ar putea să încerce să-și vândă partea de acțiuni, dar cel mai probabil va încerca să o facă la o valoare mult mai mare decât cea contabilă, pentru că traversează o perioadă mai puțin fastă și are nevoie de lichidități.
Pe de altă parte, Mate Rimac, fondatorul și cel care conduce în prezent Bugatti Rimac, a prezentat recent un plan ambițios de dezvoltare a mărcii, bazat pe motorizări cu combustie și pe un nou model de lux.
Cu un preț de aproape 4 milioane de euro, modelul a vândut toate cele 250 de unități planificate, asta însemnând că are asigurate venituri de un miliard de euro pentru următorii doi ani.

Există mai multe speculații în acest moment, vehiculate de presa germană, care spun, pe de o parte, că Porsche ar fi interesat să preia conducerea Bugatti, și pe de altă parte că ar fi doar o încercare de creștere a prețului, respectiv de scădere a lui din partea croatului. Ce este cert este faptul că reprezentanții Porsche au declarat pentru Automobilwoche că „examinează continuu opțiunile de optimizare pentru investițiiile sale”.