Bulgariei i se cere să cumpere rafinăria Lukoil, pentru a preveni monopolul rusesc

Bulgariei i se cere să cumpere rafinăria Lukoil, pentru a preveni monopolul rusesc
scris astăzi, 18:16

Experții în energie și economiștii au cerut Guvernului bulgar să ia în considerare achiziționarea rafinăriei din Bulgaria a grupului rus Lukoil, pe fondul sporirii temerilor privind potențialul viitor proprietar al facilității, informează Novinite.

Rapoartele oficiale arată interesul din partea firmelor din Kazahstan, Azerbaidjan, Ungaria și Qatar, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Vicepremierul Croației a demisionat după ce în presă a apărut o înregistrare video cu el trăgând cu arma dintr-o mașină în mișcare CITEȘTE ȘI VIDEO Vicepremierul Croației a demisionat după ce în presă a apărut o înregistrare video cu el trăgând cu arma dintr-o mașină în mișcare

Acești experți, într-o scrisoare adresată autorităților de la Sofia, și-au exprimat îngrijorarea privind evoluția cazului Lukoil și a potențialului ca grupuri cu interese legate de Rusia să preia controlul rafinăriei.

Economistul Evgeniy Kanev, vorbind la postul național de radio din Bulgaria, și-a exprimat scepticismul privind posibilitatea de a fi ales un cumpărător fără legături cu Rusia. Deși statul deține 'o acțiune de aur' în companie, care-i acordă un oarecare control asupra operațiunilor rafinăriei, nu influențează direct alegerea cumpărătorului, a explicat el. Totuși, acesta a atras atenția că Comisia pentru protejarea concurenței va superviza orice tranzacție și se poate asigura că preluarea nu implică o achiziție mai amplă a operațiunilor Lukoil.

Kanev a subliniat că problema Bulgariei este cauzată de integrarea pe verticală a Lukoil. Firma operează nu doar rafinăria, ci și o rețea de benzinării, având astfel o influență semnificativă pe piață. Această concentrare de putere face ca mulți jucători de pe piață să depindă de Lukoil pentru combustibili, fiind dificil pentru ei să aibă acces la surse alternative. El a cerut statului să intervină și să preia controlul rafinăriei, și să o revândă doar după ce se asigură că noul cumpărător urmează practicile adecvate, și nu monopolizează piața.

Economistul a scos în evidență importanța unei astfel de decizii pentru securitatea națională, arătând că nivelul solid al finanțelor publice ale Bulgariei permit statului să facă o astfel de achiziție. Kanev susține că nicio altă țară din Europa nu se confruntă cu o situație similară cu a Bulgariei, unde Lukoil are o astfel de poziție dominantă pe piață.

ULTIMA ORĂ Tiraspolul: Rusia va relua curând livrările de gaze în Transnistria CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tiraspolul: Rusia va relua curând livrările de gaze în Transnistria

Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, analizează o posibilă vânzare a rafinăriei de la Burgas încă din 2023, motivul fiind 'legislația discriminatorie și alte decizii incorecte, părtinitoare politic față de rafinărie'. Aceasta după ce Bulgaria a decis să interzică importul de țiței rusesc, la fel cum au făcut și alte țări din Europa după invazia din Ucraina. În consecință, ponderea țițeiului kazah procesat în Bulgaria a ajuns la 40%, restul venind din Orientul Mijlociu.

Luna trecută, premierul ungar Viktor Orban a declarat că grupul petrolier ungar Mol a făcut și el o ofertă pentru rafinăria Lukoil din Bulgaria.

Guvernul bulgar 'monitorizează cu atenție procesul, dar nu poate avea o implicare directă asupra schimbului de proprietate, deoarece la acest moment există un acționar majoritar privat', a declarat la finele lunii decembrie ministrul bulgar al Energiei, Vladimir Malinov

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
lukoil