Autoritatea anti-spălarea banilor din Grecia a descoperit o „investiție” de trei milioane de euro a unor preoți catolici de rang înalt în cluburi de noapte

Autoritatea anti-spălarea banilor din Grecia a descoperit o „investiție” de trei milioane de euro a unor preoți catolici de rang înalt în cluburi de noapte
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 09:09

Autoritatea elenă de luptă împotriva spălării banilor (HAMLA) a înghețat conturile bancare și activele unor proprietari de cluburi de noapte depistați că au fost beneficiarii unor mari sume de bani din partea a doi preoți de rang înalt din ierarhia Bisericii Catolice a Greciei, transmite agenția elenă ANA.

Totodată, constatările HAMLA au fost înaintate autorităților de anchetă ale sediului Bisericii Catolice din Grecia, pentru a-i verifica pe cei doi preoți pentru posibilă delapidare, iar pe proprietarii cluburilor de noapte, pentru spălare de bani. În fapt, unul dintre proprietari a fost implicat anterior în infracțiuni penale, transmite Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Coca-Cola Austria retrage 28 de milioane de sticle, inclusiv de Fanta și Sprite, “ca măsură de precauție”, după ce a constatat că o defecțiune a benzii de fabricație ar fi putut duce la contaminarea băuturilor cu așchii metalice CITEȘTE ȘI Coca-Cola Austria retrage 28 de milioane de sticle, inclusiv de Fanta și Sprite, “ca măsură de precauție”, după ce a constatat că o defecțiune a benzii de fabricație ar fi putut duce la contaminarea băuturilor cu așchii metalice
Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Vaticanul a fost de asemenea informat despre măsurile întreprinse.

În cadrul unui audit, HAMLA a descoperit că mari sume de bani, de aproximativ trei milioane de euro, ‘au părăsit’ trezoreria Bisericii Catolice și au fost investite în cluburi de noapte. Această practică începuse în urmă cu opt ani.

Inițial, Autoritatea a fost informată de bănci despre mișcări ‘suspecte’ de sume mari de bani și a început un audit aprofundat în scopul de a identifica traseul banilor și numărul real al persoanelor implicate în acest caz.

Potrivit anchetei, există indicii privind infracțiuni grave, precum delapidare și spălare de bani.

HAMLA a descoperit că trei milioane de euro au fost delapidate din trezoreria Bisericii Catolice, iar ulterior au fost dezvăluite identitățile celor doi prelați și ale proprietarilor de cluburi de noapte.

Ultimul transfer suspect de bani a fost depistat în urmă cu câteva zile și a implicat suma de 50.000 de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
cluuburi de noapte