Marea Britanie va impune noi sancțiuni Rusiei.
Urmează să fie anunțate mâine, la trei ani de la începerea războiului.
Ministrul britanic de Externe spune că ”este momentul ca Europa să își dubleze sprijinul pentru Ucraina”, arată BiziDay.

”Acesta este momentul să strângem șuruburile împotriva Rusiei lui Putin. Mâine, intenționez să anunț cel mai mare pachet de sancțiuni împotriva Rusiei din primele zile ale războiului – erodarea mașinăriei lor militare și reducerea veniturilor care alimentează focurile de distrugere din Ucraina”, a adăugat Lammy.
Marea Britanie a impus deja sancțiuni împotriva a 1.900 de persoane și organizații cu legături cu guvernul lui Putin, de când Moscova a invadat Ucraina, în 2022.
Anunțul referitor la noile sancțiuni vine într-un moment în care SUA și-au asumat responsabilitatea de a încheia războiul dintre Rusia și Ucraina.

În ultimele săptămâni, președintele american Donald Trump a marginalizat Ucraina și susținătorii săi europeni, în discuțiile cu Moscova privind războiul.
”Acesta este un moment critic în istoria Ucrainei, Marii Britanii și a întregii Europe… Acum este momentul ca Europa să își dubleze sprijinul pentru Ucraina”, a conchis Lammy.