Vinul zilei: un cupaj alb care îmbină frumos aromele de flori și fructe, cu gust suplu, lejer și reconfortant, potrivit alături de aperitive, pizza Quattro Formaggi sau preparate din pește

Vinul zilei: un cupaj alb care îmbină frumos aromele de flori și fructe, cu gust suplu, lejer și reconfortant, potrivit alături de aperitive, pizza Quattro Formaggi sau preparate din pește
scris astăzi, 09:05

Jelna Amprenta Transilvaniei Mo/Fr 2023 este un asamblaj rafinat, care îmbină armonios notele delicate ale Muscatului cu eleganța Feteștii Regale.

Crama Jelna este o cramă artizanală de familie din Bistrița-Năsăud. Aceasta își desfășoară activitatea într-o regiune cu o tradiție viticolă îndelungată, atestată încă din 1766. Primele însemnări despre podgoriile de pe dealurile Jelnei apar în harta iosefină realizată de Imperiul Austro-Ungar.

Crama este condusă de o familie tânără de antreprenori și se întinde pe 26 de hectare de viță-de-vie. Aici sunt cultivate soiuri precum Sauvignon Blanc, Fetească Albă, Fetească Regală, Muscat Ottonel, Pinot Noir, Fetească Neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon, Novac și Negru de Drăgășani.

Jelna Amprenta Transilvaniei Mo/Fr 2023 se remarcă printr-o culoare galben-verzuie și arome delicate de pere, citrice și flori de portocal. Pe palat, oferă o structură elegantă și catifelată. Savurați acest vin la 8-10°C, alături de aperitive, pizza Quattro Formaggi sau preparate din pește.

Marius Cristian: Adevărul e că o mică aerisire nu strică, mai ales că după aceea vinul din pahar devine absolut încântător olfactiv. Un amestec impecabil de flori și fructe (mai ales albe). Gustul e suplu, lejer, reconfortant, vine cumva în valuri, aciditatea e cât trebuie ca să aducă doar prospețime. Feteasca aduce și niște binevenite note vegetale, iar Muscatul contribuie cu o senzație de fagure. Mâncare? Ei bine, sigur că există destule preparate ușoare, care s-ar bucura de întâlnirea cu acest cupaj nordic. Totuși, din punctul meu de vedere, mai bine ne bucurăm de el ca atare. Chiar nu țin minte să mai fi avut senzația asta de vară într-un pahar. Și sincer, nu știu cum să asociez gastronomic vara.

Vinul poate fi cumpărat de aici.

Pe Unvinpezi.ro găsiți zilnic un vin excepțional, evaluat de experți, la cel mai mic preț din online-ul românesc, în stoc limitat. Este platforma online de vinuri cu cele mai multe recenzii din România și singura care vinde în exclusivitate vinuri alese de o echipă de 15 experți, unii dintre ei câștigători la Campionatul Mondial de Degustare în Orb, ediția 2023. În plus, pe Unvinpezi.ro aveți opțiunea de a deveni membri premium și astfel să beneficiați de o mulțime de avantaje.

Urmărește-ne și pe Google News
viewscnt
Afla mai multe despre
unvinpezi.ro
vin