Jesper Brodin, șeful IKEA, afirmă că zilele de cheltuire nebunească din timpul pandemiei sunt cu adevărat în urmă și că, după mai mulți ani de inflație galopantă, oamenii au început să fie tot mai atenți la banii pe care îi dau, relatează Business Insider.
Deși nu a ținut prima pagină a ziarelor financiare, ca de exemplu marii giganți tech, retailerul suedez de mobilier a cunoscut la rândul său o creștere puternică a vânzărilor în timpul pandemiei. Motivul a fost unul simplu: oamenii forțați să rămână în case în timpul măsurilor de carantină, dintre care mulți au lucrat de la domiciliu, au investit în mobilarea locuinței, scrie Hotnews.ro
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Însă Brodin, CEO-ul Ingka Group, holdingul care operează majoritatea magazinelor IKEA din jurul lumii, spune acum într-un interviu pentru BI că acele zile par cât se poate de îndepărtate și că 2024 „n-a fost cel mai prosper an” pentru compania sa.
Vânzările IKEA au scăzut cu peste 5% în cursul anului fiscal care s-a încheiat pe 31 august, ajungând la 45,1 miliarde de euro. A fost prima scădere a vânzărilor înregistrată de compania suedeză după 2020.
Brodin a declarat pentru BI că oamenii își gândesc acum cheltuielile ca după marea criză financiară din 2008.
„Persoanele au aceleași nevoi, dar au mult mai puțini bani în portofelul lor”, a punctat acesta.
IKEA a avut mai mulți clienți, chiar dacă vânzările i-au scăzut
Șeful IKEA mai afirmă că, deși inflația galopantă a scăzut acum în numeroase țări, oamenii continuă să caute modalități de a-și reduce cheltuielile. Raportat însă la concurență, Brodin spune că IKEA o duce mai bine din cauza prețurilor sale și a discounturilor oferite.
„Câștigăm mult mai mulți clienți care altfel ar fi mers la concurenți mai scumpi. Deci am avut mai mulți clienți”, a precizat el, chiar dacă suma totală a vânzărilor a scăzut.
CITEȘTE ȘI Spania va legaliza statutul a circa 300.000 de migranți pe an pentru a-și extinde forța de muncăBrodin a explicat acest aparent paradox prin faptul că oamenii cumpără acum mai degrabă mobilier de strictă necesitate, ca un pat sau o saltea.
Noile comentarii ale lui Brodin vin după ce luna trecută el a îndemnat guvernul de la Beijing să ofere populației mai multe stimulente financiare pentru a încuraja consumul deprimat pe fondul problemelor economice cu care se confruntă a doua cea mai mare economie a lumii.
Problema inflației și a puterii de cumpărare a fost unul dintre cele mai importante subiecte și în timpul campaniei electorale din Statele Unite, numeroase sondaje de opinie arătând că americanii au mai mare încredere în Donald Trump în ceea ce privește redresarea situației..