Firma Sacarac Establishment, înregistrată în Lichtenstein, care deține marca DOMO și numele domeniului DOMO.ro, a început operațiunile legale împotriva retailerul online CEL.ro, argumentând, prin intermediul avocaților, că acesta i-ar fi folosit nelegal numele de domeniu și ar fi încercat înregistrarea în mod abuziv a mărcii DOMO la OSIM.
”Începând cu luna iulie a acestui an, clienții online ai DOMO au fost induși în eroare de o practică ilegală a companiei deținătoare a CEL.ro. Astfel, persoanele care au încercat accesarea magazinului din Google, după o simplă căutare a cuvântului «domo», utilizând acest motor de căutare, erau redirectionați de fapt catre site-ul CEL.ro, acesta fiind primul rezultat generat de acest motor de cautare, printr-un link sponsorizat care conținea expresia «domo.ro»”, se arată într-un comunicat al casei de avocatură Cunescu, Balaciu și Asociații, care reprezintă Sacarac Establishment.
Sursa citată susține că această conduită a continuat pe parcursul mai multor luni, folosindu-se în mod nelegal numele de domeniu DOMO.ro. Numele de domeniu ar fi fost utilizat nelegal prin includerea acestuia atât în linkul paginii web http://www.cel.ro/domo, cât și în conținutul acesteia sub forma unui hyperlink care trimite la rândul său la aceeași pagină web a CEL.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“Pe lângă această practică, tot în luna iulie, compania deținătoare CEL.ro a înaintat o cerere către OSIM pentru a înregistra în mod abuziv marca DOMO, în condițiile în care dreptul de utilizare aparține altei companii. Ca urmare a acestei situații, am demarat, în numele titluarului numelui de domeniu, operațiunile legale pentru recuperarea prejudiciului în cazul acțiunilor reprezentanților CEL.ro împotriva DOMO.ro, în spațiul online, dar și în cazul încercării de preluare a mărcii la OSIM”, declară Dinu Petre, partener Cunescu, Balaciu și Asociații.
Sacarac Establishment nu are legătură cu Family Home Concept și DOMO SRL.
Ultimii cinci ani au reprezentat pentru retailerul electroIT DOMO o perioadă dificilă de restructurări, schimbări de management, de acționariat și o insolvență.
Compania s-a scindat în două firme: Family Home Concept (fosta DOMO Retail), aflată în insolvență, și DOMO SRL, pentru care s-a decis deschiderea procedurii de faliment, potrivit termene.ro. Astăzi, la nivel național, mai este deschis un singur magazin Domo, în București.
Prin crearea Family Home Concept se dorea o reorganizare a societății și lansarea unui concept integrat de magazine, mobilă cu electrocasnice.
Rețeaua de magazine DOMO a fost înființată în 1994 de omul de afaceri Lorand Szarvadi.
DOMO a fost unul dintre cei mai importanți retaileri de produse electrocasnice, electronice și IT, alături de Altex și Flanco, care s-au dezvoltat puternic în anii de boom a retailului electroIT - 2005–2008.
În 2008, compania avea peste 130 de magazine și afaceri de 764 milioane lei. În perioada crizei, vânzările de produse electroIT au scăzut constant, de la 2,47 miliarde euro în 2008 la 1,24 miliarde euro în 2010, după care a reînceput să crească și abia în 2014 a mai trecut de două miliarde euro.
În 2007, Lorand Szarvadi a vândut pachetul majoritar de acțiuni fondului de investiții Trans Balkan Investment, care mai deține și magazinele Technomarket din Bulgaria.
În 2012, compania își schimbă acționariatul de două ori, inițial Nibur Investment AG din Elveția, care vinde apoi compania către Domtech Holding AG.
În 2014, președintele Consiliului de Administrație al Domtech, Eugen Petrov, face un exit buyout și devine acționar al companiei.
La DOMO SRL sunt acționari Eugen Petrov și GCI Global Capital Investment Limited înregistrată în Cipru, iar la Family Eugen Petrov și Avarike Limited.
Înființat în 2005, CEL.ro este doilea retailer local online, după eMAG.ro. Corsar Online, societatea care administrează CEL.ro, este deținută integral de Tiberiu Pop.