În 2024, valoarea pieței românești de e-commerce a atins un nou record, în jurul valorii de 7,7 miliarde de euro, cu perspective de creștere și în 2025, peste nivelul de 8 miliarde de euro.
Valoarea medie a achizițiilor online realizate de un client online în 2024 a fost de cca. 857 euro, potrivit estimărilor Statista.
eCommerce-ul din România continuă să crească, însă într-un peisaj mai complex și mai competitiv. Consumatorii sunt mai informați, își doresc oferte personalizate și experiențe de cumpărare mai rapide și mai flexibile. Raportul nostru oferă o imagine clară asupra schimbărilor din industrie și a modului în care comercianții se pot adapta pentru a avea succes,” a declarat Arthur Rădulescu, CEO MerchantPro.

În timp de 55% dintre români au cumpărat cel puțin o dată online în 2024, cumpărătorii din mediul rural alimentează creșterea printr-o adopție superioară celor din urban, unde eCommerce-ul a devenit deja parte din stilul de viață.
Potrivit datelor analizate de platforma locală de soluții SaaS pentru eCommerce MerchantPro în cadrul analizei de piață eCommerce Insights, creșterea interesului pentru cumpărăturile online în mediul rural reprezintă o oportunitate semnificativă pentru retailul local, deoarece consumatorii din aceste zone sunt mai predispuși să cumpere de la comercianți români, dacă aceștia le oferă o experiență de cumpărare simplă și eficientă.
Regiunile cu cea mai slabă penetrare a eCommerce-ului rămân Oltenia (38,4%) și Sud Muntenia (39,5%), iar zona cea mai activă în eCommerce este București -Ilfov, cu 64,1%. Celelalte regiuni istorice ale țării se situează în jurul mediei de 55%.
Cine sunt și ce vor clienții din online: peste 60% au “vechime” peste 5 ani în eCommerce
Adopția accelerată generată de pandemie se remarcă inclusiv la nivelul vechimii declarate a cumpărătorilor din eCommerce-ul local. În timp ce peste 60% comandă online de peste 5 ani, doar 8% sunt „noi” și au plasat prima comandă în ultimul an.
- Consumatorii sunt mai exigenți și mai selectivi – Prețul, livrarea rapidă și flexibilitatea în retur au devenit factori decisivi în achizițiile online.
- Plățile digitale câștigă teren – O treime dintre tranzacțiile din 2024 au fost achitate cu cardul, iar metodele alternative precum Revolut Pay și Apple Pay devin din ce în ce mai populare.
- Generația Z redefinește comerțul online – Acest segment de consumatori preferă platformele mobile, cumpără pe baza conținutului video și acordă importanță sustenabilității.
- Impactul marketplace-urilor – Tot mai mulți consumatori aleg să cumpere de pe marketplace-uri mari, iar comercianții trebuie să-și ajusteze strategiile pentru a rămâne competitivi.
- Cum aleg un magazin online - Consumatorii aleg un magazin online în funcție de criterii care le asigură o experiență convenabilă și transparentă. Cel mai important factor pentru 41% dintre ei este livrarea gratuită, percepută ca un avantaj semnificativ. 27% apreciază descrierile detaliate ale produselor, care le facilitează decizia de cumpărare. Transparența costurilor este esențială, 24% evitând magazinele cu taxe ascunse. Returul gratuit contează pentru 21%, oferindu-le siguranță în cazul unui produs necorespunzător. În plus, 15% preferă opțiuni flexibile, precum plata la livrare sau livrarea directă la domiciliu.
- Categoriile preferate, în schimbare: Categoria Frumusețe și produse de îngrijire (Beauty) a depășit popularitatea segmentului Fashion, fiind preferată în achiziții online de 64% din public. Deasemenea, verticala Farma se bucură de opopularitate superioară categoriei vedetă a ultimului deceniu, Electronice.

Structura pieței eCommerce: competiție și dinamism
Piața eCommerce din România este polarizată între jucătorii mici, numeroși și flexibili, și companiile mari, care controlează o mare parte din venituri:
- 98,3% dintre companii sunt mici, însă generează doar 41% din cifra de afaceri a sectorului.
- Companiile mari, deși reprezintă doar 0,025% din total, generează o treime din veniturile pieței, profitând de economii de scară.
- Companiile medii-mari (50-249 angajați) au înregistrat o creștere accelerată de 31,6% în cifra de afaceri, demonstrând potențialul unui echilibru mai bun în piață și a unei diversificări a competiției.
Impactul comercianților internaționali este ridicat, modelelor lor de business, axate pe prețuri foarte mici și vizibilitate extinsă transformându-le în destinații atractive de shopping recurent pentru mulți români. Astfel, potrivit datelor Statista incluse în raportul eCommerce Insights realizat de MerchantPro, un procent semnificativ de 64% dintre români cumpără de pe site-uri internaționale în principal pentru prețuri mai mici, iar aproape jumătate (47%) apelează la acestea pentru produse care nu sunt disponibile în magazinele locale.
Tendințele care schimbă fața eCommerce-ului local
Studiul eCommerce Insights 2025 analizează pe larg și tendințele care conturează piața, precum impactul AI, deschiderea granițelor odată cu intrarea în Schengen, concurența marilor jucători regionali, dar și schimbările de legislație sau ascensiunea soluțiilor „as a Service” (XaaS) în eCommerce.
Ca și în ediția anterioară, raportul cuprinde zeci de opinii de la jucătorii importanți din eCommerce, care remarcă la rândul lor provocările, dar și oportunitățile pe care le oferă comerțul online din România.

Printre tendințele remarcate de reprezentanții Google, Visa, FAN Courier, PayU GPO, Netopia, GPeC, ARMO, MTH Digital, The Marketer, DHL International, Innoship, RTB House, Aqurate, sau Compari.ro sunt:
- Integrare AI în special pe segmentele de personalizare, genAI, ChatBot și analiza datelor
- Concurența crescută din plan extern și provocările create de contextul geopolitic
- Dezvoltarea plăților instant și creșterea livrărilor internaționale și în lockere
- Evoluția canalelor de marketing care susțin vânzările în eCommerce
- Consolidarea și polarizarea pieței, cu extindere de la jucătorii importanți
- Creșterea adopției practicilor de sustenabilitate