FOTO Piedone a închis Nod Urban Food

Retail   
FOTO Piedone a închis Nod Urban Food

Inquam Photos

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), conduși de Cristian Popescu-Piedone, au închis temporar restaurantul Nod Urban Food din Popești-Leordeni, după ce au găsit mai multe nereguli, printre care produse alimentare folosite ca materii prime care erau expirate, produse din carne fără elemente de identificare, ustensile cu grad ridicat de uzură, care nu respectă standardele de igienă, grătare electrice, cu depuneri de grăsime.

Reprezentanții ANPC au anunțat că au făcut un control la societatea Gavana Services SRL, care operează sub denumirea comercială Nod Urban Food din Popești-Leordeni.

Urmărește-ne și pe Google News
Angajați ai unor supermarketuri și hipermarketuri din România, acuzați că au luat mită să „închidă ochii” la calitatea alimentelor CITEȘTE ȘI Angajați ai unor supermarketuri și hipermarketuri din România, acuzați că au luat mită să „închidă ochii” la calitatea alimentelor

Printre deficiențele găsite de echipele de control se numără: produse alimentare folosite ca materii prime pentru preparatele culinare finite, care aveau data limită de consum depășită; produse din carne și carne fără elemente de identificare și caracterizare care să permită stabilirea trasabilității și, implicit, a datei limite de consum; ustensile cu grad ridicat de uzură, care nu respectă standardele de igienă; agregate frigorifice de refrigerare cu chedere rupte și depuneri grosiere de praf pe grilele de expunere a aerului;  agregate pentru gătit (grătare electrice, convectoare) cu depuneri grosiere de grăsimi solidificate și prezența arsurilor de culoare caramelizată, arată news.ro.

De asemenea, alte abateri constatate au fost: coșuri de gunoi fără capac și mecanism de acționare la pedala; paviment neigienizat, cu prezența unui strat de praf, grăsimi solidificate și resturi alimentare în stare de putrefacție; soluțiile de curățenie erau depozitate pe același rastel cu produsele alimentare de tip colonial.

CONFIRMARE Jumbo lansează o nouă investiție în România, amânată anterior după ce a acuzat înrăutățirea condițiilor de piață CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Jumbo lansează o nouă investiție în România, amânată anterior după ce a acuzat înrăutățirea condițiilor de piață

Comisarii ANPC au dat o amendă de 10.000 de lei și au decis închiderea temporară a localului până la remedierea deficiențelor.

FOTO Piedone a închis Nod Urban Food

viewscnt
Afla mai multe despre
anpc
piedone
restaurant