Glovo susține că renunță la modelul său bazat pe „lucrători independenți”, care i-a adus amenzi de milioane de euro din partea Inspecției Muncii, în Spania, și datorii mari pentru contribuții sociale neplătite, scrie El Pais.
De asemenea, CEO-ul său, Oscar Pierre, este investigat penal pentru o posibilă încălcare a drepturilor lucrătorilor. Anunțul vine cu o zi înainte ca Pierre să fie audiat de un judecător. De acum înainte, Glovo va adopta un model 100% bazat pe angajare, în care curierii săi vor avea contracte de muncă standard, eliminând colaborarea cu lucrători independenți, arată G4Food.
Ministerul Spaniol al Muncii estimează că această schimbare va regulariza situația a aproximativ 60.000 de persoane care au lucrat pentru Glovo din 2021, un pas descris de vicepremierul și ministrul muncii, Yolanda Díaz, drept „cea mai importantă mișcare de afiliere din istoria Spaniei”. În prezent, compania colaborează cu aproximativ 15.000 de curieri în Spania.
Comunicatul Glovo
Glovo a declarat că această decizie este parte a „angajamentului ferm al companiei față de Spania și economia digitală”. Modelul nou se va aplica în toate cele peste 900 de orașe în care operează Glovo și va acoperi toate serviciile din aplicație. Compania a subliniat că experiența utilizatorilor, a restaurantelor și a altor parteneri nu va fi afectată.
De asemenea, Glovo intenționează să colaboreze cu partenerii sociali pentru a asigura o tranziție lină. Nu a fost specificată o dată exactă pentru implementarea modelului, dar compania vizează realizarea schimbării „cât mai curând posibil” după rezolvarea unor proceduri administrative.
Impactul financiar și problemele legale
Compania-mamă a Glovo, Delivery Hero, a precizat că această schimbare va genera un impact financiar de aproximativ 100 de milioane de euro asupra EBITDA ajustat pentru anul fiscal 2025. De asemenea, a crescut estimările pentru amenzile și datoriile restante între 440 și 770 de milioane de euro.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Trendyol, cea mai mare platformă turcă de comerț electronic, controlată de gigantul Alibaba, deschide în România un centru regional într-un depozit al „Regelui Pantofilor“În plus, Just Eat, un competitor care angajează legal curierii săi, a dat în judecată Glovo pentru concurență neloială, cerând despăgubiri de 295 de milioane de euro. Just Eat susține că utilizarea „falșilor independenți” de către Glovo i-a oferit un avantaj competitiv neloial, economisind peste 645 de milioane de euro în costuri.
Contextul legal și procesul penal
Legea „rider” adoptată în 2021 în Spania prevede că toți curierii care lucrează pentru platforme trebuie să aibă un contract de muncă, dar Glovo a ignorat în mod repetat această legislație. În 2020, Curtea Supremă a Spaniei a stabilit că relația dintre Glovo și curierii săi este de natură salarială. În ciuda deciziilor și sancțiunilor administrative, compania a continuat să opereze cu lucrători independenți, ceea ce a dus la deschiderea unei anchete penale.
CITEȘTE ȘI Marea Britanie: Cumpărătorii de Black Friday, avertizați să se ferească de falsele oferte. 9 din 10 oferte de Black Friday sunt mai ieftine sau au același preț în alte perioade ale anuluiCodul penal al Spaniei, modificat în 2023, prevede pedepse de până la șase ani de închisoare pentru companiile care impun condiții ilegale angajaților. Procuratura din Barcelona îl acuză pe Oscar Pierre de „subminarea și suprimarea” drepturilor muncitorilor prin menținerea acestui model.
În vară a fost anunțat că și Comisia Europeană a demarat o anchetă asupra practicilor comerciale ale firmei germane de livrări la domiciliu Delivery Hero și ale firmei spaniole Glovo,controlată de Delivery Hero, bănuite că s-au înțeles între ele în ceea ce privește prețurile, în dauna concurenței.
Cele două firme au fost vizate de mai multe inspecții surpriză, începând din vara lui 2022, în contextul suspiciunilor Bruxelles-ului referitoare la "posibile înțelegeri anticoncurențiale", arată Agerpres.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Cel mai mare producător de zahăr din România, controlat de austrieci, închide o fabrică din țară. Avertismentul lansat anterior prin Profit.roExecutivul comunitar este îngrijorat că Delivery Hero și Glovo și-au împărțit piețele și au făcut schimb de informații sensibile, de exemplu cu privire la strategiile comerciale, prețuri, capacități, costuri. Este posibil ca aceste practici să fie facilitate de faptul că Delivery Hero deține o participație minoritară la Glovo.
Dacă suspiciunile se vor confirma, comportamentul Delivery Hero și Glovo ar fi o violare a regulilor UE care interzic cartelurile. Comisia subliniază însă că deschiderea unei investigații nu prejudiciază rezultatul anchetei.
CITEȘTE ȘI FOTO LPP deschide al doilea depozit din România dedicat vânzărilor onlineRecent a fost anunțat că compania germană Delivery Hero, ce deține majoritar startup-ul de livrări la domiciliu Glovo, care operază și în România, riscă o amendă de peste 400 de milioane de euro, pentru presupusa încălcare a legislației europene în domeniul concurenței.
Acțiunile Delivery Hero au scăzut atunci cu 11%,după ce compania a recunoscut că ar putea fi amendată de Comisia Europeană.
CITEȘTE ȘI HARTA Meteorologii anunță caniculă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade în regiunile sudiceCompania de livrări este suspectă de presupuse înțelegeri anticoncurențiale cu alți operatori, pentru împărțirea piețelor naționale, schimb de informații comerciale sensibile și acorduri pentru a nu recruta angajați de la competitori.
Gigantul german a menționat că dorește să coopereze cu Comisia Europeană, în cadrul investigației.
Delivery Hero deține în proproție de 94% startup-ul spaniol Glovo care operează pe piața românească.