Carrefour Franța a extins sau chiar eliminat datele de expirare pentru mai bine de 500 de produse

Carrefour Franța a extins sau chiar eliminat datele de expirare pentru mai bine de 500 de produse
scris ieri, 20:00

Într-un context complicat și pentru industria internațională de retail dar în contextul unei inițiative demarată în 2018, când piețele erau caracterizate de mult mai mult calm, lanțul de distrubuție Carrefour din Franța a decis să revizuiască datele de expirare ale alimentelor, scrie publicația italiană Il Fatto alimentare. Aceasta citează o publicație specializată din Franța, cu mențiunea că măsurile țin cont de reglementările legale în vigoare și se referă la produsele neperisabile, cu durată de viață lungă.

Pentru sute de produse, Carrefour Franța a prelungit termenul minim de valabilitate, după ce a efectuat teste de siguranță și calitate. De exemplu, pentru paste, orez și linte roșie a fost extins cu șase luni, în timp ce data de expirare pentru murături și legume la oțet a fost prelungită chiar cu un an, scrie G4Food.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
TikTok neagă în fața Parlamentului European că l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu CITEȘTE ȘI TikTok neagă în fața Parlamentului European că l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu

De asemenea, a fost extinsă, printre altele, durata de valabilitate pentru lapte și smântână UHT – cu o lună, unt – de la una la trei săptămâni, bacon, cu 20 de zile, și brânză Emmental, cu 10 zile.

La unele produse s-a eliminat termenul de valabilitate

Mai mult, de pe unele produse au fost pur și simplu eliminate, înlocuind data de expirare cu mențiunea „se păstrează pe termen nelimitat”, însoțită de instrucțiuni de conservare.

„Am aplicat această schimbare în special pentru sare, zahăr, oțet sau anumite bomboane, dar suntem constrânși de un regulament european care oferă o listă restrictivă de alimente pentru care este permisă eliminarea data expirării”, explică Bertrand Swiderski, directorul pentru dezvoltare durabilă al grupului Carrefour. „Am cerut Comisiei Europene să modifice această listă și să includă și alte produse fără risc de deteriorare, cum ar fi mierea, pastele, orezul sau lintea”,  a mai adăugat el.

FOTO Constructorii chinezi se pregătesc să lanseze un lot din prima și singura autostradă construită de ei în România CITEȘTE ȘI FOTO Constructorii chinezi se pregătesc să lanseze un lot din prima și singura autostradă construită de ei în România

Conform sursei citate, și alte lanțuri au început deja sau urmează să procedeze în mod similar, în cazul alimentelor neperisabile.

Măsura vine într-un context complicat pentru economia franceză, dar și pentru lanțul Carrefour, care  înregistrează de mai mulți ani la rând pierderi.

viewscnt
Afla mai multe despre
carrefour
produse expirate