Un număr semnificativ de angajați ai Amazon.com din șapte depozite din Statele Unite au intrat în grevă, în timpul uneia dintre cele mai aglomerate perioade de cumpărături ale anului, transmite Reuters.
Scopul acțiunii de protest este de a pune presiune asupra companiei pentru a începe negocierile contractuale cu sindicatul lor, potrivit International Brotherhood of Teamsters, care reprezintă aproximativ 10.000 de muncitori din 10 unități ale retailerului.
Participanții la grevă provin din orașe mari, precum New York, Atlanta și San Francisco, iar sindicatul a numit această acțiune drept ”cea mai mare grevă” organizată împotriva Amazon.
Cu toate acestea, Amazon a declarat că nu anticipează impacturi semnificative asupra operațiunilor sale, înpofida cererii ridicate din perioada sărbătorilor.
Sean O’Brien, președintele general al Teamsters, a criticat compania pentru refuzul de a răspunde termenului-limită de 15 decembrie impus pentru a începe negocierile.
”Dacă pachetul tău întârzie în timpul sărbătorilor, poți învinovăți lăcomia insațiabilă a Amazon,” a declarat acesta.
Amazon, însă, a acuzat sindicatul de dezinformare și intimidare, susținând că încercările acestora de a atrage angajații în grevă sunt nejustificate. Compania, care are peste 800.000 de angajați în depozitele din SUA, a răspuns recent încercărilor de organizare sindicală prin contestații legale, inclusiv depunerea unor contestații la National Labor Relations Board (NLRB).
În ciuda acestor tensiuni, Amazon a anunțat în acest an o investiție de 2,1 miliarde de dolari pentru creșterea salariilor angajaților din logistică și transport, salariul de bază ajungând la aproximativ 22 de dolari pe oră, o creștere de 7%.
Situația rămâne tensionată, iar analiștii consideră că o deschidere din partea Amazon la negocieri ar putea stimula și mai multe acțiuni sindicale în viitor.