EXCLUSIV FOTO Forte Partners, cu investitori libanezi, a început demolarea unei foste mari fabrici din București. Apar în loc birouri și apartamente

EXCLUSIV FOTO Forte Partners, cu investitori libanezi, a început demolarea unei foste mari fabrici din București. Apar în loc birouri și apartamente
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris joi, 01:46

Dezvoltatorul imobiliar Forte Partners, controlat de frații libanezi Johny și Jihad Jabra și de Geo Mărgescu, a început demolarea fostei fabrici de ciorapi Adesgo, din zona bucureșteană Tineretului, în locul căreia va construi un ansamblu mixt cu birouri și 220 de apartamente, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Noul proiect vine în completarea complexului de birouri U Center, din care prima clădire a fost cumpărată de frații Pavăl, proprietarii Dedeman.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Forte Partners a cumpărat terenul fostei fabrici de ciorapi cu un preț de 11,3 milioane de euro, echivalentul a 825 de euro/metru pătrat, plătit în 3 tranșe.

EXCLUSIV Lituanienii de la Apex Alliance pregătesc vânzarea unui hotel Hilton în România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Lituanienii de la Apex Alliance pregătesc vânzarea unui hotel Hilton în România

Operațiunile de producție și vânzare ale Adesgo au fost cumpărate anul trecut de producătorul israelian de îmbrăcăminte Tefron și mutate într-un spațiu nou de producție în parcul logistic P3 Bucharest A1 de lângă București.

În aprilie anul acesta, Forte Partners a primit autorizația de desființare a fostei fabrici din Tineretului și, acum, a început acțiunile de demolare. Planul dezvoltatorului este să construiască în loc un proiect mixt cu 13.000 de metri pătrați de birouri și 220 de apartamente, au transmis reprezentanții Forte Partners pentru Profit.ro.

Terenul de 13.726 de metri pătrați vine în completarea complexului de birouri U Center pe care Forte Partners l-a construit deja în locul fostului spital Scarlat Longhin, pe un teren de circa 18.000 de metri pătrați.

EXCLUSIV FOTO Cristian Panait, care construiește apartamente pentru VIP-uri în Mamaia, intră pe piața rezidențială din București cu un bloc pe malul Lacului Morii. Amână listarea la bursă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Cristian Panait, care construiește apartamente pentru VIP-uri în Mamaia, intră pe piața rezidențială din București cu un bloc pe malul Lacului Morii. Amână listarea la bursă

În noiembrie 2022, Pavăl Holding a cumpărat, cu circa 90 de milioane de euro, clădirea de birouri U Center 1, în care își are sediu Booking, Endava, Lensa, Up România, BT, Neuroaxis și DCS plus.

Forte Partners a anunțat, în septembrie 2023, finalizarea lucrărilor de construcție la U Center 2, în suprafață totală închiriabilă de 35.000 de metri pătrați. Gigantul american Adobe, unul dintre cei mai mari producători de software din lume, și-a muta aici cei peste 1.000 de angajați ai subsidiarei din România, după 16 ani petrecuți în cartierul Militari. Adobe ocupă circa 60% din clădire, după ce a închiriat aproximativ 20.000 de metri pătrați.

EXCLUSIV FOTO Una dintre cele mai puternice familii libaneze își pregătește intrarea pe piața imobiliară românească. Negociază achiziția Victoria Center CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Una dintre cele mai puternice familii libaneze își pregătește intrarea pe piața imobiliară românească. Negociază achiziția Victoria Center

Și clădirea a doua urmează să fie scoasă la vânzare anul acesta, iar prețul este așteptat să îl depășească pe cel al clădirii din prima fază de dezvoltare a complexului, deoarece are un subsol în plus și chirii mai mari. Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman, nu mai sunt printre favoriții la achiziția imobilului.


Înainte de a se muta, fabrica Adesgo avea o capacitate de producție de peste un million de perechi de ciorapi pe lună și peste 600.000 de articole de lenjerie. Produsele companiei sunt comercializate sub brandul Diamond by Adesgo.

Înființată în 1926, ca proprietate particulară a lui Arthur Drechsel, compania a devenit în 1993 societate pe acțiuni cu capital integral privat. În anii 1998-2002, pachetul majoritar a fost cumpărat de grupul belgian Bonneterie Bosteels de Smeth, iar în 2010, Loar, parte a grupului Argaman Industries, a preluat pachetul majoritar de acțiuni al companiei. Compania are peste 200 de angajați și exportă circa 85% din producție, pe piața locala produsele sale fiind comercializate atât în cele șase magazine proprii, cât și în hipermarketuri.

O comună din Suedia - inundată cu oferte după ce a scos la vânzare terenuri la un preț de 10 eurocenți metrul pătrat. Fenomen de tip bulgăre de zăpadă CITEȘTE ȘI O comună din Suedia - inundată cu oferte după ce a scos la vânzare terenuri la un preț de 10 eurocenți metrul pătrat. Fenomen de tip bulgăre de zăpadă

Înlocuirea vechilor fabrici cu magazine, clădiri de birouri și ansambluri rezidențiale este procesul prin care au trecut aproape toate marile platforme industriale din București. Cele mai celebre exemple sunt AFI Cotroceni și AFI Park, care au luat locul fostei fabrici UMEB, proiectele Campus 6 și The Light care se ridică în locul fostei platforme Pumac, The Bridge și Orhideea Towers, în locul fostei fabrici de pâine Spicul, Rose Garden de pe Suveica (zona Obor), Vivenda care a luat locul fabricii de pâine Titan, Doamna Ghica Plaza în locul Romfelt sau Timișoara 58 peste Frigocom în Militari.

De altfel, fostele fabrici continuă să fie principala sursă de terenuri pentru noile dezvoltări imobiliare din București. Doar în acest moment sunt în diferite etape de dezvoltare proiecte pe fostele platforme Romcarton, Romprim, Laromet, Marmura, Electrotehnica, Timpuri Noi, Automatica, fabrica de mobilă Pipera, Stiteh, Pumac, Semănătoarea, Ventilatorul, Rocar, fabricile de pâine Băneasa și Spicul, fabrica de mezeluri Medeus și fabrica de bere Grivița.

Istoricul Forte Partners

Fostul coordonator al activităților imobiliare locale ale grupului italian Cefin, fondatorul companiei de consultanță imobiliară Eurisko și fondatorul brandurilor Primola și Nova Brasilia au decis în 2014 să își pună proprietățile și expertiza la comun. Geo Mărgescu, Ionuț Dumitrescu și Johny Jabra au adunat, sub cupola Forte Partners, un portofoliu de proprietăți printre care se regăsesc clădiri de birouri și o serie de spații comerciale în centrul Bucureștiului, la care se adaugă terenuri.

În septembrie 2018, la câteva săptămâni de la vânzarea complexului de birouri The Bridge către frații Pavăl, antreprenorul Ionuț Dumitrescu și partenerul său, Gabriel Marchievici, s-au retras din asociere și s-au alăturat companiei One United, controlată de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu. Marchievici încă mai figurează cu o participație de 10% în firma prin care s-a dezvoltat U Center.

EXCLUSIV FOTO Doi investitori azeri, cu legături în politică și în gigantul petrolier al Azerbaidjanului, pregătesc livrarea unui ansamblu rezidențial în nordul Bucureștiului. Vânzarea, asigurată de un fost ministru român CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Doi investitori azeri, cu legături în politică și în gigantul petrolier al Azerbaidjanului, pregătesc livrarea unui ansamblu rezidențial în nordul Bucureștiului. Vânzarea, asigurată de un fost ministru român

Astfel, frații Johny și Jihad Jabra au rămas principalul asociat al Forte Partners, restul fiind împărțite între familia directorului de construcții Stephen Burke și cea a CEO-ului, Geo Mărgescu.

Forte Partners a dezvoltat până în prezent un portofoliu de proiecte în valoare de peste 450 de milioane de euro, atât în sectorul de birouri, cât și în cel rezidențial.

Libanezii și-a început afacerile în România comercializând cafeaua Nova Brasilia, brand vândut în 2001 americanilor de la Kraft. Banii au fost investiți în producția de ciocolată și biscuiți, care cuprindea brandurile Primola și Ulpio. În 2012, familia austriacă Meinl a cumpărat de la frații Jabra brandul Primola, fabrica din Berceni rămânând în continuare în proprietatea acestora. În plus, ei au mai cumpărat în 2015 o parte din activele producătorului de lactate Lactaprod din Brăila, aflat în faliment.

EXCLUSIV George Becali autorizează un proiect de vile în Pipera pentru a-l vinde unui milionar belgian CITEȘTE ȘI EXCLUSIV George Becali autorizează un proiect de vile în Pipera pentru a-l vinde unui milionar belgian

În paralel cu afacerile din domeniul alimentar, investitorii au intrat și pe piața imobiliară, unde au dezvoltat clădirea de birouri Nova Building (6.800 metri pătrați) din zona Dimitrie Pompeiu. Imobilul a fost pus pe piață și închiriat de banca Italo-Romena în 2008, iar patru ani mai târziu vândut către bancă pentru circa 15 milioane de euro. Frații Jabra mai dețin o serie de clădiri de birouri de dimensiuni mici și medii precum Beller Office Building (500 metri pătrați), din zona Dorobanți. Proprietățile lor au intrat în portofoliul Forte Partners.

viewscnt
Afla mai multe despre
forte partners
adesgo