Metroul SA, al cărei principal acționar este Mircea Rozorea, directorul general al companiei, și-a convocat acționarii pentru a decide vânzarea terenului din zona Politehnică, a Bucureștiului, pe care dezvoltatorul imobiliar H4L Development, controlat de familia Bîlteanu, are autorizată construcția unui ansamblu rezidențial cu circa 500 de apartamente, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Acționarii Metroul SA trebuie să decidă în luna mai vânzarea terenului pe care îl dețin pe strada Fabricii, nr. 26, din Sectorul 6, la un preț de 7,85 de milioane de euro, conform ofertei de cumpărare pe care familia Bîlteanu a făcut-o companiei în 7 aprilie.

Proprietatea are o suprafață de 16.500 de metri pătrați, astfel încât prețul propus este echivalentul a circa 475 de euro/metru pătrat.
Acesta este cel mai valoros activ imobiliar deținut de Metroul SA, iar planuri pentru valorificarea lui există de peste 20 de ani.

Terenul este localizat peste drum de depoul Ciurel și lângă imobilele rezidențiale Quadra 2, realizat de Conarg, și Exigent Two, realizat de Alin Niculae.
Metroul SA a intrat într-un parteneriat cu H4L Development, în baza căruia dezvoltatorul imobiliar a obținut anul trecut autorizația de construire necesară realizării ansamblului rezidențial West Garden Politehnică, care are proiectate 494 de apartamente și o valoare de dezvoltare estimată la 47 de milioane de euro.

Planul inițial era ca Metroul SA să primească în schimbul terenului o parte din apartamentele ce urmează a fi construite.
Întrebat despre stadiul proiectului West Garden Politehnică, Ionuț Dragoș Bîlteanu, co-CEO al H4L Development, a transmis Profit.ro că nu are nimic de comentat pe acest subiect până la decizia acționarilor Metroul SA.

H4L Development îl are ca acționar majoritar pe Gheorghe Bîlteanu, tatăl lui Dragoș Bîlteanu, fost președinte al SIF Banat - Crișana, care figurează și el ca acționar minoritar.
Metroul SA îl are ca acționar principal pe Mircea Rozorea, cu peste 40% din acțiuni, urmat de Ioana-Cornelia Rozorea, cu 18,16%, și Victoria Cecilia Ivan, cu 7,13%, restul fiind acționari de tip listă, potrivit informațiilor furnizate de termene.ro.
Metroul SA este una din cele 5 societăți desprinse din Întreprinderea Metroul București, înființată în 1975. Compania s-a privatizat prin metoda MEBO în 1993. Compania furnizează, cu precădere, servicii de inginerie în cadrul lucrărilor la transportul public subteran cu metroul.
Proiecte familiei Bîlteanu
Proiectul din Politehnică face parte din strategia H4L Development de a investi 400 de milioane de euro în circa 5.000 de apartamente în următorii ani. Investițiile preconizate sunt împărțite în 6 ansambluri rezidențiale majore din București, Brașov și Constanța. Obiectivul H4L este ca până în 2035 să construiască 50.000 de apartamente, pentru care a acumulat mai multe terenuri în 5 orașe din țară.

Deocamdată, singurul proiect la care se lucrează pe șantier este ansamblul The Village, care are planificate 1.284 de case pe un teren de 27 de hectare din Pipera cumpărat de la George Becali și Willbrook. În apropierea acestui proiect, tot în Pipera, H4L mai are pregătit ansamblul Millennium cu 718 apartamente.
Un alt proiect planificat, a cărui autorizare este așteptată, este H4L Sebastian Park din cartierul bucureștean Rahova, care are gândite 900 de apartamente ce vor ocupa un teren pe care a funcționat în trecut o fabrică a Alumil. Proiectele H4L din București
Investitorul mai deține în Brașov, în apropierea Institutului de Cercetare Dezvoltare al Universității Transilvania din vestul orașului, 20 de hectare de teren pe care plănuiește să înceapă construcția unui ansamblu cu 800 de apartamente cu grădină, după modelul The Village.
De asemenea, H4L Development are planificată în Constanța începerea unui complex rezidențial cu 670 de apartamente.
Dezvoltatorul vrea să dezvolte și o rețea de galerii comerciale în București, Brăila, Brașov și Giurgiu, pentru care are deja terenuri și este în diferite etape de construcție sau avizare.

Compania a preluat, în vara anului 2020, și controlul constructorului de rețele electrice Electromontaj și a anunțat, pentru Profit.ro, că vrea să construiască proiecte imobiliare industrial-logistice pe terenurile firmei.
Prin intermediul Electromontaj, familia Bîlteanu a achiziționat în aprilie 2024 și pachetul de control al companiei de asigurări ABC Insurance.
Aproximativ 18.000 de noi locuințe ar putea fi livrate în București și împrejurimi în 2025, potrivit unui raport de piață realizat de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania.
Acest nivel este la fel de redus ca cel înregistrat în 2024, când în regiunea Bucureștiului a fost livrat cel mai mic număr de locuințe din ultimii cinci ani.

Aproape 17.000 de case și apartamente au fost finalizate în 2024 în București și Ilfov, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în scădere cu 19,3% comparativ cu rezultatul înregistrat în 2023.
Adițional acestei scăderi semnificative de livrări se înregistrează și o reducere drastică a ofertei noi aflate în dezvoltare pe termen mediu, conform datelor SVN. Astfel, doar 6.600 de locuințe sunt în diferite stadii de dezvoltare în prezent în regiunea Bucureștiului, cu termene de livrare estimate pentru 2026 și 2027, comparativ cu începutul anului trecut, când circa 11.300 de unități rezidențiale erau în construcție, cu termene de finalizare estimate pentru 2025 și 2026. Practic, următorii ani ar putea aduce un volum și mai redus de locuințe noi.
Cele mai multe locuințe care ar urma să fie finalizate în 2025 în București și împrejurimi, adică aproximativ 48,6% din oferta nouă, se adresează segmentului mass market. Locuințele care țintesc segmentul middle market vor deține o pondere estimată la circa 44,7%, în creștere de la aproximativ 36,4% în 2023. Concomitent, proiectele premium și de lux vor deține o cotă de aproximativ 6,7% din oferta nouă.