Familia Simion și Loredana Apreutese, proprietara transportatorului de mărfuri International Alexander, intră pe piața imobiliară prin platforma ANSI Real Estate Holding, care are deja în lucru proiecte în valoare totală de peste 120 de milioane de euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Platforma de investiții este dedicată atât segmentului rezidențial, cât și celui comercial al pieței imobiliare. În prezent, ANSI Real Estate are în lucru 4 proiecte cu o valoare brută de dezvoltare de peste 120 de milioane de euro, care cumulează o suprafață de peste 80.000 de metri pătrați construiți. Compania are peste 150.000 de metri pătrați de teren deja achiziționat pentru dezvoltări și este interesată să mai cumpere.
Pentru coordonarea afacerii, familia Apreutese s-a asociat cu Cătălin Gavrilă, unul dintre cei mai experimentați brokeri de terenuri de pe piață, care a lucrat aproape 11 ani pentru compania de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate, în cadrul căreia ultima poziție ocupată a fost cea de partener. El urmează să intre ca asociat și în compania de holding care va gestiona platforma.
ANSI Real Estate lucrează acum la trei proiecte rezidențiale: Britwood 144 în zona Iancu Nicolae, Averado Gardens în Balotești și Lauren House în București, la care se adaugă parcul de retail Crevedia Retail Park, dezvoltat în parteneriat cu REPACO Capital.
În 2022, familia Apreutese s-a asociat cu fostul fotbalist Ilie Dumitrescu pentru a dezvolta un aparthotel peste drum de mallul Băneasa Shopping City.
Holdingul International Alexander, fondat în 2003 de Simion Ioan Apreutese, se află într-o etapă de diversificare a activităților. S-a lansat pe piața de comerț electronic prin intermediul platformei Explorado.
În noiembrie 2023, Loredana și Simion Apreutese au intrat în acționariatul platformei românești de mobilitate Moov Leasing, preluând 25% din acțiunile companiei.
Tot în 2023, familia a cumpărat jumătate din cea mai mare agenție de concerte și stand-up comedy din România, Headline Management Agency, de la impresarul și organizatorul de evenimente Călin Crețu, acesta păstrând cealaltă jumătate de acțiuni.
În 2021 a cumpărat subsidiarele din România și Cehia ale producătorului german de componente auto Brandl Industries, cu fabrici în Sibiu și Kaplice, și transportatorul de marfă Vio Transgrup din Dâmbovița.
Companiile din holding, cu peste 2.800 de angajați și operațiuni în România, Ungaria, Serbia, Cehia și Germania, furnizează servicii de transport rutier, servicii de transport aerian și maritim, feroviar, depozitare, managementul recipientelor (spălarea și mențenanța cutiilor), servicii express, servicii integrate de logistică, producție, ecommerce și imobiliare.
Cifra afaceri a International Alexander a fost de 133 de milioane de euro în 2023, iar profitul companiei a ajuns la 3,6 milioane de euro.
O serie de antreprenori români au făcut plasamente imobiliare pe piața din București, în ultimii ani, ca o formă de diversificare a afacerilor pe care le desfășoară. Printre ei se numără frații Dragoș și Adrian Pavăl din Bacău, Ovidiu Buluc din București, Cristian Ludovic Pop din București, Cornel și Dan Vulpe din București, Vasile Armenean din Suceava, Dorin Mateiu din Alba, Gheorghe Buzdugan din Cluj, Dobrin Mitriță, Spiru Mantu și Mihai Humă, toți din Galați, Iulian Iuga din Cluj, argeșeni Cătălin Ene și Sorin Mihai Cîrstea, familia Ionica și Gelu Pașalău din Focșani și familia de medici Andreea și Călin Ciubotaru din București.
Numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale din București a scăzut în primele nouă luni din 2024 cu 4,2% față de perioada similară din 2023. Scăderea față de primele nouă luni din 2021 este însă de 45%.
Județul Ilfov a depășit în premieră, în 2023, Bucureștiul din punct de vedere al suprafeței utile autorizate spre construire în clădiri rezidențiale, situație care s-a menținut și în 2024.
În primele șase luni din acest an s-au finalizat cu 23% mai puține locuințe în București și Ilfov comparativ cu primul semestru din 2023. Compania de consultanță SVN Romania estimează că 2024 va aduce cel mai mic număr de locuințe livrate în regiune din ultimii cinci ani.