VIDEO Proprietari de pajiști cer Guvernului să activeze legea care permite utilizarea acestora și pentru regenerabile: Oile sunt scunde, intră ușor sub panourile solare!

VIDEO Proprietari de pajiști cer Guvernului să activeze legea care permite utilizarea acestora și pentru regenerabile: Oile sunt scunde, intră ușor sub panourile solare!

Sursă foto: captură YouTube, canal Commercial Solar Guy

scris ieri, 21:35

Asociația Proprietarilor de Păduri, Pășuni și Terenuri Agricole Bihor solicită Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, activarea legii care permite utilizarea duală a pajiștilor, și pentru proiecte de producție de energie regenerabilă, prin aprobarea normelor de aplicare a acesteia.

Organizația susține că reprezintă un număr de 408 de asociații urbariale și composesorate din județul Bihor, cu peste 200.000 de membri.

Urmărește-ne și pe Google News
TikTok neagă în fața Parlamentului European că l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu CITEȘTE ȘI TikTok neagă în fața Parlamentului European că l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu

În urmă cu peste 2 ani, în legislația primară a fost introdusă prevederea potrivit căreia, prin excepție, scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a pajiștilor situate în extravilan se poate face cu avizul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru ″înființarea de noi capacități de producere a energiei regenerabile, în condițiile legii, care să nu afecteze buna exploatare a pajiștilor; suprafața ocupată cu pajiști permanente se poate utiliza în sistem dual atât pentru pășunatul animalelor și producerea de furaje, cât și pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile″.

Nu există însă norme de aplicare a noii prevederi, care trebuie adoptate de Guvern prin hotărâre. MADR a elaborat în iulie un draft de HG în acest sens, rămas însă și acum în stadiul de proiect.

FOTO Constructorii chinezi se pregătesc să lanseze un lot din prima și singura autostradă construită de ei în România CITEȘTE ȘI FOTO Constructorii chinezi se pregătesc să lanseze un lot din prima și singura autostradă construită de ei în România

″Deși noi suntem dornici să putem folosi cât mai mult și cât mai bine terenurile pe care le avem în proprietate, acest lucru nu este posibil fără susținerea din partea dumneavoastră. În condițiile în care există dezvoltatori care ne bat la uși dornici să ne folosească terenurile și să plătească un preț pentru asta, însă, în loc să avanseze cu proiectele, atunci când îi întrebăm de stadiul acestora, ne transmit că s-au blocat la diverse instituții în procedura de autorizare și se lovesc de răspunsuri cu privire la care nu pot să facă nimic, este foarte greu să putem accepta că, deși există această portiță pentru noi să exploatăm la maximum potențialul terenurilor noastre și să primim venituri suplimentare, în fapt, nu este efectiv realizabilă.

Blocarea unor astfel de proiecte nu reprezintă nimic altceva decât împiedicarea obținerii de către comunitățile locale a unor venituri pentru ridicarea nivelului de trai al acestora, respectiv realizarea de investiții în infrastructura zonei de care, într-un final, beneficiază toți cetățenii″, se arată în scrisoarea Asociația Proprietarilor de Păduri, Pășuni și Terenuri Agricole Bihor.

Un raport al Congresului SUA susține ipoteza scurgerii virusului COVID-19 dintr-un laborator din Wuhan, China CITEȘTE ȘI Un raport al Congresului SUA susține ipoteza scurgerii virusului COVID-19 dintr-un laborator din Wuhan, China

Asociația mai susține că se așteaptă ca, acolo unde vor fi amplasate aceste proiecte, iarba să fie ″mai proaspătă și mai suculentă″.

″Chiar și în condiții de secetă, măcar prin faptul că, în general, va fi mai multă umbră, și, în acest fel, pe lângă hrana mai potrivită pentru animale, acestea se vor putea și adăposti. Panourile solare constituie un element favorabil pentru pășunatul animalelor, acestea oferind umbră și adăpost. Oile sunt suficient de scunde pentru a intra cu ușurință sub panouri. Vegetația de sub instalația solară oferă hrană animalelor, care, la rândul lor, o păstrează tăiată, iar gardurile care împrejmuiesc parcurile fotovoltaice ajută la protejarea acestora. Consumul zilnic de apă al oilor se reduce datorit suprafețelor umbrite oferite de panouri. Acest lucru ar ajuta în special comunitățile unde alimentarea cu apă este o problemă și seceta este resimțită și mai puternic, deoarece ar putea să ajute la scăderea consumului de apă necesar.  Randamentul general al pășunatului este mai mare în pășunile cu panouri fotovoltaice decât în câmpurile de pășuni deschise. Sistemele agri-voltaice pot atenua, de asemenea, nevoia de asigurare a unui adăpost artificial pentru animale, reducând și costul inițial al infrastructurii″, se mai afirmă în scrisoare.

Unul din zece programatori este o „fantomă”, respectiv încasează salariul fără să facă practic nimic, arată cercetătorii de la Stanford CITEȘTE ȘI Unul din zece programatori este o „fantomă”, respectiv încasează salariul fără să facă practic nimic, arată cercetătorii de la Stanford

Proiectul de norme prevede că, pentru utilizarea pajiștilor în sistem dual, se procedează la scoaterea parțială din circuitul agricol a suprafețelor ocupate de obiectivele de investiție specifice producerii de energie din surse regenerabile, restul suprafeței de pajiști rămânând în circuitul agricol și fiind utilizată pentru activitățile agricole.

Suprafața propusă a fi scoasă din circuitul agricol se va evidenția la nivelul fiecărei tarlale, parcele în cadrul unui hectar, atât în cadrul documentelor scrise, cât și pe planurile topografice, suprafața ocupată de aceste obiective fiind de maxim 20% din totalul suprafeței de 50 de hectare/obiectiv de investiție, utilizată în sistem dual″, scrie în draft.

Potrivit acestuia, pentru menținerea utilizării pajiștilor în sistem dual, beneficiarul obiectivelor de investiție se asigură că pe toată durata de funcționare a acestora, pe suprafața rămasă în circuitul agricol se vor desfășura lucrările prevăzute în amenajamentele pastorale, precum și activitățile agricole specifice pajiștilor, respectiv pășunat și/sau producere de furaje. Direcțiile pentru agricultură județene verifică anual, pe toata durata existenței acestor obiective de investiție, începând cu data emiterii deciziei de aprobare a scoaterii din circuitul agricol cu mențiunea utilizării în sistem dual, îndeplinirea condițiilor de utilizare a pajiștilor în sistem dual și încheie un proces verbal de constatare, semnat și de deținătorul/deținătorii pajiștilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
producție energie regenerabilă pajiști
parcuri fotovoltaice pajiști
pajiști utilizare duală energie regenerabilă