Dezvoltatorul imobiliar One United Properties arată că decizia recentă a Curții Constituționale privind autorizațiile de construire emise înainte de suspendarea PUZ-urilor din Capitală este una majoră pentru piața imobiliară și că, în condițiile în care compania și-a construit proiectele pe terenuri cu acte în regulă, acestea nu mai pot fi blocate.
„Decizia CCR oferă claritate și predictibilitate pentru piața imobiliară, inclusiv pentru cumpărătorii de locuințe, pentru că știu că nu mai poate fi oprită construcția proiectelor în care au cumpărat o locuință, deoarece autorizația nu mai poate fi anulată pentru că au fost anulate PUZ-urile”, a declarat Victor Căpitanu, citat de Wall Street.

Claudio Cisullo, președintele Consiliului de Administrație al One United Properties, nu crede că decizia poate fi întoarsă în niciun fel, chiar și în condițiile cazului legat de alegeri și Curtea de Apel Ploiești.
„Curtea Constituțională este foarte puternică și nu există nicio dovadă că decizia ar putea fi ataca. Pentru noi lucrurile sunt destul de clare”, a spus acesta, arată sursa citată.
Co-fondatorul One United Properties a precizat că toate terenurile cumpărate de compania au o situație foarte clară în ceea ce privește planificare zonală, prin urmare nu au probleme cu proiectele pe care le au.

„Așa cum am mai spus-o și în trecut, noi cumpărăm doar terenuri care au o situație clară în ceea ce privește planificare zonală. Nu am cumpărat niciodată un teren care a avut nevoie de o altă planificare zonală și nici nu vom cumpăra altele care au nevoie de alte certificări. Toate terenurile pe care le avem astăzi au fie autorizații de construire, fie certificate de urbanism care ne dau voie să construim”, a mai explicat Victor Căpitanu.
Astfel, a fost declarată neconstituțională hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 10/2015, care permitea anularea autorizațiilor de construire aflate în litigiu, în cazul în care Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aferent era anulat.

Această interpretare genera incertitudine juridică și contrazicea prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004, care stipulează clar că anularea unui PUZ produce efecte doar pentru viitor, arată compania.
În urma acestei decizii, regula inițială este restabilită: odată emisă legal, o autorizație de construire rămâne valabilă chiar dacă PUZ-ul pe baza căruia a fost emisă este ulterior anulat. Prin urmare, decizia CCR confirmă că anularea PUZ-ului nu afectează autorizațiile existente, indiferent dacă acestea sunt contestate în instanță.

Această decizie reafirmă protecția juridică a drepturilor deja dobândite prin acte administrative. Decizia CCR stabilește un cadru juridic mai previzibil și mai sigur pentru planificare, investiții și construcții în România, fiind eliminat riscul pierderii autorizațiilor din cauza anulării PUZ-urilor. Pe scurt, decizia aduce un plus de certitudine juridică în sectorul imobiliar, încurajând o creștere stabilă și restabilind încrederea investitorilor în piața dezvoltărilor imobiliare din România, mai arată dezvoltatorul.
În vara anului treccut, primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunța că va semna el avizele de circulație pentru PUZ-uri, PUD-uri și autorizații de construire, iar comisia tehnică de circulație va avea un rol consultativ.
Până acum, acestea erau emise pe baza analizei făcute de Comisia Tehnică de Circulație și semnate de un director din Primăria Capitalei.

În opinia sa, Comisia tehnică de circulație a dat de multe ori avize pentru proiecte ilegale ale sectoarelor fără să verifice contextul juridic, ci doar existența unor studii de trafic, edilul dând ca exemplu PUD One Cotroceni -
”Cu studiile de trafic e o altă problemă, toate spun ca toate investițiile sunt posibile”, spune Nicușor Dan.

El afirmă că va exista în curând un model în care vor fi verificate studiile de trafic.
”Și în felul acesta vom respinge în sfârșit proiectele care aglomerează”, conchide primarul Capitalei.