Vânzările de iPhone au scăzut în primul trimestru fiscal al anului cu un procent, însă acțiunile companiei au crescut cu 3% după veniturile în creștere al serviciilor.
Smartphone-urile Apple au înregistrat vânzările în valoare de 69,14 miliarde de dolari, în scădere cu un procent față de aceeași perioadă din urmă cu un an.
Compania are o problemă reală în China, acolo unde vânzările nete au scăzut cu 11% la 18,5 miliarde, ceea ce reprezintă cea mai mare scădere din ultimul an.
CITEȘTE ȘI Microsoft strică mai multe componente de Windows 11 cu cel mai nou updateÎn schimb, veniturile generate de serviciile companiei au crescut la cel mai înalt nivel. Primul trimestru fiscal al anului a adus o creștere de 14% a acestora, atingând 26,34 miliarde de dolari.
Au crescut, de asemenea, tabletele companiei cu 15% la 8,09 miliarde de dolari și laptopurilor MacBook cu același procent la 8,99 miliarde de dolari.
Per total, veniturile companiei au crescut cu 4% la 124,3 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă un nou record pentru companie.