Ministerul Justiției vrea să modernizeze sistemul ECRIS. Anterior, licitația a fost anulată, iar Vodafone a contestat fără succes

IT&C   
Ministerul Justiției vrea să modernizeze sistemul ECRIS. Anterior, licitația a fost anulată, iar Vodafone a contestat fără succes

Ministerul Justiției a lansat o licitație pentru achiziționarea de echipamente hardware și licențe software, destinate susținerii și asigurării securității viitorului sistem de management al cauzelor ECRIS V. Contractul a fost estimat la 570,99 milioane de lei, fără TVA, pentru patru ani.

"Această achiziție de produse se realizează în contextul implementării de către Ministerul Justiției, în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, a proiectului „Dezvoltarea sistemului electronic de management al cauzelor– ECRIS V”, finanțat în cadrul Programului Operațional „Capacitate Administrativă” 2014-2020 (POCA), și a proiectului „Sprijinirea operaționalizării sistemului electronic de management al cauzelor ECRIS V”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și pentru susținerea de către Ministerul Justiției a  altor sisteme IT actuale și viitoare ale sistemului judiciar (de ex., conform angajamentelor asumate prin PNRR)", se arată în caietul de sarcini al licitației.

Urmărește-ne și pe Google News
TikTok va declanșa concedieri pe plan global CITEȘTE ȘI TikTok va declanșa concedieri pe plan global

În prezent, sistemul ECRIS IV, care susține managementul dosarelor la nivelul instanțelor, este implementat la nivel național, fiind distribuit în 237 de locații (instalări la nivelul instanțelor de judecată) și la Înalta Curte de Casație și Justiție (unde există o instalare a acestei aplicații având câteva configurări specifice), și rulează pe tehnologie Microsoft (Windows Server 2008 R2 si SQL 2008 Standard).

De asemenea, sistemul ECRIS III (Parchete), aplicație destinată managementului dosarelor în parchete, rulează tot pe tehnologie Microsoft (Windows Server 2008 R2 si SQL 2008 Standard).

VIDEO Apple a lansat iPhone 16e CITEȘTE ȘI VIDEO Apple a lansat iPhone 16e

"Noul sistem ECRIS V aflat în dezvoltare va reflecta în mod corespunzător și unitar toate evoluțiile intervenite ca urmare a modificărilor cadrului legislativ și procedural. Totodată, acesta va constitui un instrument indispensabil pus la dispoziția managementului sistemului judiciar care, prin furnizarea de informații complete, agregate în anumite rapoarte, să ofere atât un tablou de ansamblu, cât și o imagine a unor situații specifice, în vederea luării deciziilor privitoare la funcționarea acestuia în condiții optime.

Prin dezvoltarea noului sistem ECRIS V se va contribui semnificativ la digitalizarea sistemului judiciar, urmărindu-se reducerea, pe cât posibil, a muncii manuale și a redundanțelor aferente și, implicit, eficientizarea proceselor de lucru, cu efecte pozitive pentru justițiabili. Astfel, obiectivul este ca viitorul sistem să fie integral digitalizat pentru a permite ca toate interacțiunile din cadrul sistemului să poată fi realizate prin mijloace electronice. Transformarea digitală vizează atât interacțiunile dintre instituțiile de la nivelul sistemului judiciar și cetățeni, cât și pe cele dintre acestea și alte instituții publice din România și de la nivel european", mai scrie în caietul de sarcini.

Ofertele vor fi deschise la spre finele lunii martie. Mai multe detalii despre licitație AICI.

Cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligența Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat și de prevenit CITEȘTE ȘI Cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligența Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat și de prevenit

Anterior, în noiembrie 2024, instituția a anulat o licitație similară, estimată la 761,8 milioane de lei, fără TVA, la procedură înscriindu-se doar Vodafone România, alături de subcontractanții Computerland Romania și Maguay Computers, oferta fiind declarată inacceptabilă.

AVERTISMENT privind legislația 5G: Lipsa distincției între echipamente \ CITEȘTE ȘI AVERTISMENT privind legislația 5G: Lipsa distincției între echipamente "critice" și "non-critice", așa cum e practica în UE, întârzie dezvoltarea serviciilor de ultimă generație, cu efecte pentru toată economia

Decizia ministerului a fost argumentată prin faptul că acordul de subcontractare încheiat de Vodafone Romania cu Computerland Romania nu respectă cerința fișei de date, potrivit căreia activitatea de furnizare nu poate face obiectul subcontractării, iar prin răspunsul operatorului telecom la clarificările solicitate de Justiției a fost modificat obiectul acordului de subcontractare precum și procentul din acordul-cadru care revenea Computerland Romania.

În data de 22 octombrie 2024, operatorul de telecomunicații a contestat raportul la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), care, după o lună, a respins solicitarea.
 
Ulterior, Vodafone Romania a atacat decizia CNSC în instanță, cererea fiind respinsă definitiv la mijlocul lunii ianuarie a acestui an. Mai multe detalii AICI.
FintechOS investește 10 milioane de euro în Evolv CITEȘTE ȘI FintechOS investește 10 milioane de euro în Evolv

În noiembrie 2022, Ministerul Justiției a atribuit Connections Consult un contract de prestări servicii pentru dezvoltarea, testarea și punerea în funcțiune a noului sistem de management al cauzelor, în cadrul proiectului "Dezvoltarea sistemului electronic de management al cauzelor – ECRIS V", finanțat prin Programul Operațional "Capacitate Administrativă".

Estimat la 40,01 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit pentru suma de 39,41 milioane de lei, fără TVA. Connections Consult a fost singurul ofertant în cadrul licitației.

Mai multe detalii despre licitație AICI și AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul justitiei
modernizare
echipamente it
licitatie