România a emis în 2024 cel mai mare volum de euro-obligațiuni din regiune. „Este enorm!”, admite șeful Trezoreriei

Financiar   
România a emis în 2024 cel mai mare volum de euro-obligațiuni din regiune. „Este enorm!”, admite șeful Trezoreriei

„Noi de 5 ani stăm la un nivel foarte sus al deficitului, ceea ce ne-a făcut să emitem foarte multe euro-obligațiuni.

Cu toată diversificarea pe care o facem, – emitem samurai bonds, emitem green bonds, emitem retail, ne ducem pe toate piețele și în dolari și în euro. Ideea e că trebuie să-ți reduci deficitul ca să poți să capitalizezi avantajele României și ratingul României”, a spus Ștefan Nanu, directorul general al Trezoreriei

Urmărește-ne și pe Google News

Raportul Fitch, care a confirmat ratingul BBB- al României și perspectiva negativă, compară mediana deficitelor fiscale ale țărilor cu rating BBB și arată că România are un deficit bugetar dublu față de această mediană (care e la 3,2%), scrie Hotnews.ro.

România nu mai are cea mai mare inflație din UE, dar rămâne în top CITEȘTE ȘI România nu mai are cea mai mare inflație din UE, dar rămâne în top

„Ca să poți capitaliza aceste avantaje ale României trebuie să te ajustezi. Trebuie să ne ducem cu deficitele bugetare mai jos. Și, cu cât ne ducem mai rapid, cu atât o să și capitalizăm din perspectiva reducerii costurilor de finanțare”, a adăugat Nanu.

Una dintre puținele vulnerabilități pe indicatorii datoriei pe care le are România este ponderea echilibrată între datorie internă și externă, datoria în lei și în valută, a mai spus șeful Trezoreriei.

„Am vrea să avem mai mult datorie în lei. Ideea e că trebuie să o facem într-un mod care nu să afecteze contraintuitiv curba randamentelor interne. Până la urmă, pentru noi, ca minister de finanțe din România, cea mai importantă referință e curba de randamente în lei, nu cele în euro, dolari sau yeni. Și atunci, dacă am încercat să emitem mai mult în lei doar pentru a ne duce cu datoria internă mai sus, am face mai mult rău”, a explicat oficialul citat la Forumul Investitorilor, organizat de Bursa.

Nanu a mai precizat că România a devenit anul trecut, cu cele 18 miliarde de euro emise în piața euro-obligațiunilor, cel mai mare emitent, nu doar din CEE ci dintr-o zonă mai extinsă decât cea central și est-europeană. „Cu cele 252 de miliarde emise anul trecut, asta înseamnă aproape 1.000.000.000 lei pe zi. Este o sumă enormă”, admite șeful Trezoreriei.

viewscnt
Afla mai multe despre
euro-obligațiuni
ștefan nanu