Tranzacțiile cu acțiuni Banca Transilvania – jumătate din activitatea de la BVB

Tranzacțiile cu acțiuni Banca Transilvania – jumătate din activitatea de la BVB
scris ieri, 21:14

Începutul de an este marcat pe bursa românească de volume slabe, preferința investitorilor mergând către acțiunea-fanion a pieței locale.

Pe bursele mari ale lumii s-a precipitat un impuls de vânzare la sosirea datelor privind piața muncii din SUA. Indicii bursieri de la New York sufereau, la jumătatea orarului de tranzacționare, deprecieri mai mari de 1 procente, cu cea mai mare amplitudine a declinului pentru indicele de tehnologie Nasdaq100.

Urmărește-ne și pe Google News

Este o mișcare prinsă doar parțial de piața de la București, unde indicele compozit BET-XT a alunecvat cu 0,05% sub referință și indicele reprezentativ BET a pierdut 0,24%, până la nivelul de 17.052,60 de puncte, unde se află în zona mediei mobile exponențiale de 200 de zile (EMA200), care este un punct de echilibru al pieței.

Tranzacțiile cu acțiuni Banca Transilvania – jumătate din activitatea de la BVB

Reacția investitorilor la momentul de aversiune la risc a fost, ca și în alte cazuri, nu aglomerarea unor ordine de vânzare, ci pur și simplu retragerea de „la butoane”. Rulajul pieței de acțiuni a fost, astfel, de doar 39,12 milioane lei (7,87 milioane euro), într-o linie care a caracterizat la BVB începutul de an, cu sesiuni de tranzacționare răzlețe, intercalate între zile libere.

FOTO - CEC Bank listează obligațiunile semnalate de Profit.ro, la „vremuri tulburi, cu multe incertitudini” CITEȘTE ȘI FOTO - CEC Bank listează obligațiunile semnalate de Profit.ro, la „vremuri tulburi, cu multe incertitudini”

Aproape jumătate din această activitate a fost reprezentată de transferurile în valoare de 18,86 milioane lei realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care s-au depreciat cu 0,90%, până la prețul de 27,50 lei/acțiune. Acestea au fost urmate de titlurile OMV Petrom (SNP), care s-au retras cu 0,34%, până la prețul de 0,7280 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,87 milioane lei.

La același capitol energetic, al cărui indice sectorial BET-NG a avansat cu 0,05%, titlurile Romgaz (SNG) au coborât cu 0,55%, până la prețul de 5,3800 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,27 milioane lei, în timp ce titlurile Hidroelectrica (H2O) n u au depășit reperul unor schimburi de 1 milion de lei.

Participarea în ediția de sfârșit de an a programului Fidelis, de vânzare de titluri de stat către populație, este cu un sfert mai mică decât la exercițiul precedent CITEȘTE ȘI Participarea în ediția de sfârșit de an a programului Fidelis, de vânzare de titluri de stat către populație, este cu un sfert mai mică decât la exercițiul precedent

Pe contrasens față de restul pieței, titlurile Digi Communications (DIGI) au urcat cu 1,21%, până la prețul de 67,00 lei/acțiune, care conferă operatorului telecom o capitalizare bursieră de 6,70 miliarde lei (1,34 miliarde euro).

Pragul unor transferuri de 1 milion de lei a mai fost depășit de 3 instrumente financiare, respectiv titlurile de stat denominate în euro și scadente în luna decembrie a acestui an (R2512AE) și de 2 acțiuni cu evoluții în oglindă: +2,67%, până la prețul de 0,3850 lei/acțiune, pentru Transilvania Investments Alliance (TRANSI) și -2,22%, până la prețul de 0,4175 lei/acțiune, pentru titlurile One United Properties (ONE).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
romgaz
digi
transilvania investments