Peste jumătate din activitatea din piața de acțiuni de la BVB a fost reprezentată de transferuri de tip deal cu titluri ale fostei SIF Oltenia.
Prima zi de tranzacționare a săptămânii a fost una de indecizie pe marile burse ale lumii, cu evoluții divergente ale indicilor sau oscilații neconconcludente în jurul nivelurilor de referință. Este contextul în care investitorii activi de la BVB au găsit forța de a împinge în sus cotațiile. Indicele compozit BET-XT a câștigat 0,64% și indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,77%, până la nivelul de 16.857,73 de puncte.
Este o mișcare imprimată în primul rând de saltul consistent, +2,27%, până la prețul de 27,00 lei/acțiune, al titlurilor Băncii Transilvania (TLV), care au cumulat volume echivalente cu 18,95 milioane lei.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DECIZIE de prevenire a preluării ″ostile″ a companiilor la care statul român are acțiuni, după deal-ul prin care gigantul energetic al Ungariei vrea să cumpere E.ON Energie RomâniaPovestea zilei s-a consumat, însă, în piața deal, unde am consemnat 3 transferuri speciale 25,00 milioane de acțiuni Infinity Capital Investments (INFINITY), reprezentând 5,26% din titlurile fostei SIF Oltenia. Efectuate la prețul de 2,4000 lei/acțiune, tranzacțiile s-au ridicat la 60,00 milioane lei și au însemnat mai mult de jumătate din rulajul de 114,91 milioane lei (23,09 milioane euro) al pieței de acțiuni.
Tot pe segmentul deal am consemnat schimburi de 8,08 milioane lei cu acțiuni OMV Petrom (SNP) și de 3,25 milioane lei cu titluri Impact Developer & Contractor (IMP). Compania petrolieră a întrunit și pe segmentul regular o activitate de 2,93 milioane lei, aici cotația avansând cu 0,70%, până la prețul de 0,7155 lei/acțiune.
CITEȘTE ȘI BVB explorează opțiunile de creare a unei burse de valori la ChișinăuPe același capitol de energie al cărui indice sectorial BET-NG a urcat cu 0,52%, titlurile Romgaz (SNG) au coborât cu 0,37%, până la prețul de 5,3700 lei/acțiune, și titlurile Hidroelectrica (H2O) s-au apreciat cu 0,49%, până la prețul de 122,80 lei/acțiune, fiecare dintre simboluri adunând transferuri apropiate de reperul de 2,40 milioane lei.
De la categoria emitenților cu capitalizare mare, titlurile BRD – Groupe Société Générale (BRD) au staționat la prețul de 18,90 lei/acțiune, pe transferuri de 2,77 milioane lei. Notabil, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare AeRO a fost procesată o operațiune de piață în valoare de 1,99 milioane lei realizată cu 406,52% peste prețul pieței cu 12,02% din titlurile firmei Ema Piatra Neamț (EPN).
În rest, pragul unui rulaj de 1 milion de lei a mai fost depășit pe 4 instrumente financiare, acestea având închideri diferite din punctul de vedere al direcției și cel al amplitudinii mișcării: +1,78%, până la prețul de 0,4000 lei/acțiune, pentru titlurile One United Properties (ONE), -1,28%, până la prețul de 0,3096 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), -0,36%, până la prețul de 41,20 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN) și -8,09%, până la prețul de 12,50 lei/acțiune, pentru titlurile Foraj Sonde Videle (FOJE).