MedLife – salt substanțial al profitului net

MedLife – salt substanțial al profitului net
scris astăzi, 09:21

Companie care luna trecută a realizat o nouă achiziție la Tulcea, MedLife vine cu o majorare cu o cincime a afacerilor la 9 luni.

MedLife (M) a realizat în primele 3 trimestre venituri operaționale consolidate de 1,98 miliarde lei, în creștere cu 20,73% față de cele de 1,64 miliarde lei din perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, cheltuielile operaționale au urcat într-o dinamică apropiată, cu 19,87%, la 1,87 miliarde lei, de la 1,56 miliarde lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, compania a obținut un profit net de 20,83 milioane lei, de 5,5 ori mai mare decât cel de 3,80 milioane lei din primele 9 luni din 2023. Pe întreg anul trecut, compania a realizat un câștig net de 16,73 milioane lei.

Evenimente

20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
DECIZIE Electrica SA se împrumută cu până la peste 1 miliard de euro și demarează proiecte fotovoltaice de circa 140 MW CITEȘTE ȘI DECIZIE Electrica SA se împrumută cu până la peste 1 miliard de euro și demarează proiecte fotovoltaice de circa 140 MW

„Vom încheia anul cu cea mai mare echipă de medici certificați în chirurgie robotică din țară”, spune CEO-ul Mihai Marcu în raportarea trimestrială. „Rezultatele din aceste 9 luni demonstrează că, pe cât noi ridicăm ștacheta mai mult în materie de proximitate și calitate la toate nivelele, de la cea a actului medical până la cea tehnologică, pe atât de căutați suntem, și de medici, și de pacienți, și de cei care vor sa beneficieze de prevenție la cele mai înalte standarde.”

La data de 30 septembrie, activele totale ale MedLife se ridicau la 2,95 miliarde lei, majorate cu 12,16% față de cele de 2,63 miliarde lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au crescut cu 13,55%, la 2,43 miliarde lei, de la 2,14 miliarde lei. Compania s-a listat în anul 2006 la Bursa de Valori București unde, la ultimul preț de închidere, de 6,1500 lei/acțiune, al titlurilor sale, are o capitalizare de piață de 3,27 miliarde lei (691,72 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
medlife
bvb
bursa