Investitorii și-au prelungit vacanța de vară

Investitorii și-au prelungit vacanța de vară

Sursa foto: Marilyn Volan | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris luni, 20:14

Volumele de la BVB sunt foarte mici, specifice lunilor de vară în care traderii sunt în concedii.

Săptămâna de tranzacționare a debutat indecis pe bursele mari ale lumii, oscilații de sens contrar pe cele mai importante burse europene și cu evoluții, de asemenea, divergente între indicii principali de la New York. În acest climat de incertitudine, BVB a ales direcția pozitivă, însă nehotărârea investitorilor pe vede în lichiditatea foarte redusă.

Urmărește-ne și pe Google News

Rulajul de 23,08 milioane lei (4,64 milioane euro), este unul din cele mai mici din acest an și mai degrabă specific proverbialei „letargii de vară” decât perioadei de apetit la tranzacționare care caracterizează reintrarea în toamnă.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania
AAGES Târgu Mureș obține în primul semestru un profit net mai mare decât pe întreg anul 2023 CITEȘTE ȘI AAGES Târgu Mureș obține în primul semestru un profit net mai mare decât pe întreg anul 2023

Cele mai lichide acțiuni au depășit doar cu puțin reperul unor schimburi de 4 milioane lei. Este vorba despre titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au crescut cu 1,63%, până la prețul de 28,00 lei/acțiune, și de titlurile Hidroelectrica (H2O), care au pierdut 0,41%, până la prețul de 120,00 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a producătorului de energie hidro se ridică la 53,97 miliarde euro (10,85 miliarde euro).

Pe tabloul indicilor, piața a arătat o traiectorie general pozitivă: +0,73% pentru indicele compozit BET-XT, +0,40% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 61.915,28 de puncte, +0,61% pentru indicele energetic BET-NG și +0,79%, pentru indicele reprezentativ BET, care, la nivelul de 17.526,56 de puncte este pe o mișcare de revenire după impulsul de vânzare de la începutul acestei luni, așa cum se vede pe graficul atașat.

Investitorii și-au prelungit vacanța de vară

Au supraperformat pieței, cu un salt de 3,37%, titlurile Digi Communications (DIGI), care au închis la prețul de 67,40 lei/acțiune, o zi în care au adunat transferuri de 1,69 milioane lei și în care compania a anunțat răscumpărarea de obligațiuni scadente în anul 2025, în valoare de 450 milioane euro.

O evoluție mai atenuată, +0,55%, până la prețul de 0,7280 lei/acțiune, au avut-o titlurile OMV Petrom (SNP), care au întrunit cea de-a 3-a activitate a ședinței, de 1,91 milioane lei. În rest, reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit doar de 3 instrumente financiare, respectiv unitățile de fond ale ETF-ului care replică structura indicelui BET administrat de SSIF TradeVille și Patria Asset Management (TVBETETF), titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au staționat la prețul de 0,3850 lei/acțiune, și titlurile MedLife (M), care s-au apreciat cu 1,87%, până la prețul de 5,9800 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
fondul proprietatea
hidroelectrica