Activitatea de pe segmentul titlurilor de stat a salvat parțial lichiditatea de la BVB.
După puseul de vânzare de joi, la New York Stock Exchange investitorii s-au activat la cumpărare într-un raliu care a împins din nou indicele Dow Jones Industrial Average în zona de 42.200 de puncte. Mișcarea a sfidat știrea conform căreia luna trecută economia americană a avut doar o creație anemică de locuri de muncă, de 20 de ori mai mică decât în intervalul precedent, dar și sub așteptările analiștilor.
Este climatul în care și la BVB săptămâna de tranzacționare s-a închis cu o sesiune pozitivă, în care indicele compozit BET-XT a câștigat 0,14% și indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,18%, până la nivelul de 17.470,35 de puncte, unde este în zona mediei mobile exponențiale de 21 de zile (EMA21), așa cum se vede pe graficul atașat.
Este o evoluție care vine pe fondul unei susțineri slabe la cumpărare. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 19,30 milioane lei (3,88 milioane euro), cu cea mai lichidă acțiune, cea a Băncii Transilvania (TLV), adunând transferuri de doar 4,16 milioane lei într-o ședință în care cotația a avansat cu 0,18%, până la prețul de 28,30 lei/acțiune.
Este o slăbiciune a pieței parțial compensată de volumele în echivalent 20,36 milioane lei (4,09 milioane euro) realizate pe segmentul de obligațiuni, unde titlurile de stat în euro scadente în luna decembrie a anului viitor (R2512AE) au cumulat schimburi de 14,82 milioane lei, și emisiunea denominată tot în moneda unică europeană cu maturitate în martie 2026 (R2603AE) a întrunit o activitate de 1,45 milioane lei.
Tot în zona financiară, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au urcat cu 1,8%, până la prețul de 0,3354 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,10 milioane lei, însă nu au împiedicat declinul de 0,16%, până la nivelul de 61.444,48 de puncte a indicelui fondurilor alternative de investiții BET-FI.
CITEȘTE ȘI Mihai Diaconu este noul președinte al board-ului Electrica, poziție părăsită de fostul șef ANRE Dumitru Chiriță în luna septembrieCelălalt indice sectorial, BET-NG, care măsoară evoluția acțiunilor din domeniul energiei, s-a apreciat cu 0,20%. Din structura acestuia, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au retras cu 0,07%, până la prețul de 0,7385 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al zilei, de 3,36 milioane lei, și titlurile Hidroelectrica (H2O) au crescut cu 0,83%, până la prețul de 122,00 lei/acțiune, pe transferuri de 1,61 milioane lei.
În rest, reperul unor schimburi de a milion de lei a mai fost depășit de titlurile TeraPlast Bistrița (TRP), care au scăzut cu 3,09%, până la prețul de 0,4540 lei/acțiune, pe un impuls descendent imprimat de rezultatele financiare trimestriale care au indicat pentru producătorul de matetiale de colnstrucții o pierdere netă la 9 luni de 6,99 milioane lei.