Acțiunile Băncii Transilvania și BRD au scăzut cu 5% și, respectiv, 6% în ziua în care Parlamentul a votat legea prin care debitorii cu probleme pot ieși de sub incidența împrumuturilor contractate predând imobilul ipotecat.
Perspectiva ca datornicii cu probleme să arunce pe masa bancherilor cheile imobilelor ipotecate i-a făcut pe investitorii de la Bursa de Valori București să arunce la rândul lor în piață acțiunile bancare. Titlurile instituțiilor de credit s-au depreciat cu 5-6% pe transferuri de 21,76 milioane lei, reprezentând jumătate din rulajul pieței regular de 42,66 milioane lei. Marcări de profit după un parcurs pozitiv susținut în ultima lună și jumătate.
"A fost o ședință dominată de decizia Parlamentului în ceea ce privește creditul ipotecar", a declarat pentru Profit.ro Ovidiu Dumitrescu, director adjunct la Tradeville. Acesta este contextul în care indicele reprezentativ BET a scăzut cu 1,46%, până la nivelul de 7.148,24 puncte. Altfel, pe fondul revenirii din piețele externe, erau perspective ca ședința să fie pozitivă mai spune Dumitrescu care argumentează cu faptul că pe emitenții non-financiari au fost aprecieri s-au măcar staționări pe nivelurile de referință.
Acțiunea Băncii Transilvania (TLV), a scăzut cu 5%, până la nivelul de 2,47 lei/acțiune, pe transferuri însumând 12,37 milioane lei. Puțin după ora 14.00, înainte ca legea să fie votată de Camera Deputaților, cameră decizională, titlurile se tranzacționau în jurul reperului de 2,60 lei/acțiune pentru a scădea apoi pe o traiectorie descendentă destul de bine definită intraday.
Același parcurs l-au avut și acțiunile BRD Groupe Societe Generale (BRD), care au scăzut cu 6,03%, la 11,84 lei/acțiune pe rulaje de 9,04 milioane lei. "Practic, este o decizie politică ce influențează perspectivele economice", spune Dumitrescu. El afirmă că implicațiile ar trebui să fie reduse pentru băncile listate. BRD are susținerea acționarului majoritar din afară, Societe Generale, în timp ce Banca Transilvania ar trebui să nu aibă mari probleme. "Cel mult să-i taie din avânt", afirmă directorul de la Tradeville.
Titlurile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au coborât cu 3,28%, la nivelul de cotare de 0,118 lei/acțiune, într-o zi în care schimburile au depășit cu puțin 346.000 de lei. Preluarea băncii de către fondul american J.C. Flowers este ceea ce animă mai degrabă tranzacțiile pe acest emitent, explică Dumitrescu de ce reculul a fost aici atenuat.
Titlurile energetice, pavăza portofoliilor în ziua "roșie" a băncilor
Brokerul amintește că și acțiunile SIF au suferit scăderi în sesiunea bursieră de astăzi, mai cu seamă în cazul societăților pe care investitorii au identificat plasamente mai mari în titluri financiare. Indicele financiar BET-FI a coborât cu 0,38%, până la nivelul de 30.302,93 puncte, însă declinul a fost mai accentuat pentru acțiunile SIF Transilvania (SIF3), respectiv -2,29%.
Din componența indicelui, Fondul Proprietatea (FP) a reușit să staționeze pe nivelul de preț al ședinței anterioare, de 0,815 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 8,13 milioane lei. Tot pe acest emitent s-au realizat tranzacții deal cu 7 milioane acțiuni, valoarea acestora ridicându-se la 5,72 milioane lei.
Pe locul trei în topul rulajelor pieței regular, cu transferuri de 8,92 milioane lei s-au regăsit acțiunile Romgaz Mediaș (SNG), care s-au apreciat cu 0,34%. Un avans de o amplitudine încă și mai mare (1,2%) l-au avut titlurile Transelectrica (TEL) pe care însă schimburile nu au fost decât cu puțin peste 739.000 lei. Sunt evoluții care s-au regăsit și în indicele energetic BET-NG, singurul "pe verde" astăzi, cu un câștig de 0,63%.