Într-o sesiune cu o lichiditate bine dispersată pe mai multe instrumente financiare, piața de acțiuni de la BVB s-a cuplat la raliul puternic al burselor dezvoltate.
Bursele mari ale lumii au avut un raliu furibund, lăsând în urmă mare parte din terenul pierdut la șocul de vânzare la etapele consumate în prima parte a lunii în războiul tarifar mondial.
La New York, indicele de tehnologie Nasdaq avea la jumătatea orarului de tranzacționare un salt chiar și de peste 3% peste referință, în timp ce la Franfurt indicele german DAX40 s-a întors intraday peste pragul de 22.000 de puncte, ceea ce înseamnă o revenire de peste 3.000 de puncte față de minimele locale înregistrate în primele zile ale lui aprilie.

Chiar dacă mai timid, piața de la BVB s-a cuplat la această mișcare, indicii consemnând aprecieri pe linie: +0,91% pentru indicele compozit BET-XT, +0,30% pentru indicele financiar BET-FI, care a închis la nivelul de 60.935,61 de puncte, +0,79% pentru indicele energetic BET-NG și +0,95% pentru indicele reprezentativ BET, care la nivelul de 17.330,68 de puncte a trecut peste media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200), așa cum se vede pe graficul atașat.
Este un impuls care vine pe volume. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 51,40 milioane lei (10,32 milioane euro), remarcabil, bine distribuit în adâncime pe mai multe instrumente financiare. Cele mai mari tranzacții, de 15,79 milioane lei, s-au realizat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au staționat la prețul de 28,10 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 25,76 miliarde lei (5,17 miliarde euro).
Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD) a câștigat 2,29%, până la prețul de 18,76 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi însumând 4,16 milioane lei.

Pe a 2-a activitate a zilei, de 5,40 milioane lei, titlurile Digi Communications (DIGI) au crescut cu 1,06%, până la prețul de 66,60 lei/acțiune. Acestea au fost urmate îndeaproape, cu transferuri de 5,10 milioane lei, de titlurile OMV Petrom (SNP), care au avut un avans comparabil, de 1,25%, până la prețul de 0,7280 lei/acțiune.
Tot pe segmentul de energie, titlurile Transgaz (TGN) au înregistrat un salt de 4,68%, până la prețul de 29,10 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 4,78 milioane lei și titlurile Hidoelectrica (H2O) s-au retras cu 0,66%, până la prețul de 120,20 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,88 milioane lei.

Tranzacții de 2,64 milioane lei, au adus titlurile Sphera Franchise Group (SFG) pe un nou maxim de 43,00 lei/acțiune, în contextul unui salt de 5,65% al cotației. La respectivul nivel, valoarea de piață a companiei care operează lanțurile de restaurante KFC, Pizza Hut și Taco Bell a urcat la 1,67 miliarde lei (335,17 milioane euro).
În rest, reperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit 10 instrumente financiare, respectiv 5 emisiuni de titluri de stat din programul Fidelis și 5 acțiuni care toate au consemnat aprecieri, după cum urmează: +1,98%, până la prețul de 0,3865 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), +2,43%, până la prețul de 6,3300 lei/acțiune, pentru titlurile MedLife (M), +4,61%, până la prețul de 1,3620 lei/acțiune, pentru titlurile Aquila Part Prod Com (AQ), +2,88%, până la prețul de 12,84 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL) și +1,37%, până la prețul de 0,3710 lei/acțiune, pentru titlurile TeraPlast Bistrița (TRP).