Bucureștiul va fi gazda unui nou proiect de amploare care va purta semnătura creatorilor UNTOLD și NEVERSEA.
Organizatorii au semnat acum un protocol de colaborare cu Primăria București: între 4-6 iulie 2025, pe Arena Națională, va avea loc prima ediție a festivalului Neversea Kapital.
Din 2026, festivalul din București va avea o identitate proprie, KAPITAL Festival, propunându-și să devină un nou mega-festival, alături de UNTOLD.

Neversea Kapital devine primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD UNIVERSE în capitala României, în același timp în care grupul se pregătește pentru ediția aniversară de 10 ani a mega festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca, dar și pentru a doua ediție a celui mai mare festival organizat vreodată în Emiratele Arabe Unite, UNTOLD DUBAI.
Neversea din Constanța, pus pe pauză în acest an
Pe de altă parte, ediția a VII-a a festivalului Neversea nu va mai fi organizată în acest an, ci doar în 2026, la Constanța, organizatorii acuzând faptul că, pentru 2025, nu au reușit să identifice, cu autoritățile locale, un sector de plajă liber de contracte și care să corespundă standardelor și conceptului.