Bursa este în zona volumelor mici și au fost mai multe emsiuni de titluri de stat care au depășit reperul unor schimburi de 1 milion de lei decât acțiuni.
La Frankfurt, indicele DAX a reușit să consolideze reduta câștigată la nivelul de 20.600 de puncte, unde se află la maxime istorice. Totuși, sentimentul pozitiv nu s-a transmis la București. Apetitul la cumpărare este redus, piața locală fiind marcată de o lichiditate mică ce a caracterizat începutul de an.
Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 28,98 milioane lei (5,82 milioane euro), și acesta concentrat în proporție de 66,39% pe cele mai tranzacționate 3 simboluri, care au avut evoluții diferite din punctul de vedere al direcției și cel al amplitudinii mișcării: +1,33%, până la prețul de 0,7245 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au adunat transferuri de 9,04 milioane lei, -0,18%, până la prețul de 27,40 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), ce au întrunit o activitate de 6,37 milioane lei, și +0,56%, până la prețul de 5,3900 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), care au cumuloat volume echivalente cu 3,83 milioane lei.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Barna Tanczos, noul ministru al Finanțelor: Vrem să promovăm mai mult împrumuturile directe de la populație, să reducem presiunea pentru finanțări de pe extern. În 2024, statul a împrumutat de la populație o sumă recordPiața se menține „pe verde”, cu un avans de 0,06% al indicelui compozit BET-XT și o apreciere de 0,11% a indicelui reprezentativ BET, care a închis la nivelul de 17.015,45 de puncte, unde este în zona mediei mobile exponențiale de 200 de zile (EMA200), cea care definește trendul, așa cum se vede pe graficul atașat.
După raportarea anuală preliminară în care a indicat un profit net de 341,20 milioane lei, Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat o creștere de 0,49% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 0,3280 lei/acțiune o sesiune în care au întrunit un rulaj de 1,83 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Premier Energy a finalizat un parc fotovoltaic de 10 MW în Republica Moldova. Majorare de preț reglementat de furnizare a energiei electrice peste Prut cu 79%Este o mișcare care a adus un impuls de 0,17% pentru indicele financiar BET-FI, care s-a stabilizat la nivelul de 63.197,12 de puncte. Celălalt indice sectorial, BET-NG, ce măsoară evoluția acțiunilor de pe segmentul de energie și utilități, a supraperformat ușor pieței, cu o apreciere de 0,28%.
În rest, nicio altă acțiune nu a depășit pragul unor tranzacții de 1 milion de lei. Au reușit să facă acest lucru, însă, 5 emisiuni de titluri de stat, pe o piață a obligațiunilor care a însumat schimburi de 10,50 milioane lei (2,11 milioane euro).