Curtea Constituțională a revenit cu un nou comunicat care să clarifice decizia de ieri privind Legea dării în plată, care a născut interpretări diferite. Curtea precizează că darea în plată este condiționată de existența impreviziunii, inclusiv pentru contractele încheiate pe vechiul Cod civil.
“Instanțele judecătorești în fața cărora au fost introduse acțiuni în baza Legii nr.77/2016 vor fi obligate să verifice condițiile referitoare la existența impreviziunii și să o aplice”, se arată în comunicatul CCR.
În lege nu existau decât condiții formale de admisibilitate a notificării de dare în plată, cum e condiția ca persoana fizică să fie consumator sau creditul să fie unul garantat cu o locuință și nu condiții privind situația materială a debitorului sau despre apariția vreunui eveniment neprevăzut.
Impreviziunea este definită în noul Cod civil intrat în vigoare în 2011 ca situația în care executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă pentru debitor, ca urmare a unor situații excepționale, neasumate și ce nu puteau fi prevăzute de acesta la semnarea contractului. Continuarea contractului ar fi injustă pentru datornic, astfel că instanța poate decide adaptarea sau anularea sa. În vechiul Cod de la 1864, impreviziunea nu este definitiă direct, dar Curtea spune că există și acolo și că va aduce precizări suplimentare.
“Având în vedere că acele contracte de credit din dosarele analizate de Curtea Constituțională au fost încheiate sub regimul Codului civil din 1864 (vechiul Cod civil), iar Curtea a constatat că acele contracte în curs de derulare menționate de art.11 din Legea nr.77/2016 se referă și la contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare, în 2011, a Legii nr.287/2009 (noul Cod civil), instanțele judecătorești vor face aplicarea impreviziunii astfel cum aceasta a fost configurată sub regimul Codului civil din 1864 și cu precizările aduse de Curtea Constituțională în considerentele deciziei ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicat.
Existența Impreviziunii urmează a fi stabilită de către o instanță de judecată, astfel încât darea în plată să nu fie un instrument discreționar la mâna debitorului, spune Curtea, care definește astfel impreviziunea:
“În esență, impreviziunea intervine când în executarea contractului a intervenit un eveniment excepțional ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părți la data încheierii contractului, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului. Verificarea acestor condiții revine, în fiecare caz, instanței judecătorești care, în condițiile legii, este independentă în aprecierea sa, ea pronunțând fie adaptarea contractului, fie încetarea sa în forma pe care o decide și care poate merge până la preluarea de către creditor a imobilului adus garanție cu stingerea tuturor accesoriilor”.
La art. 3 din Legea dării în plată se face o derogare de la Legea 287/2009 privind noul Cod civil, nu și de la vechiul Cod civil, aplicabil pentru contractele încheiate înainte de 1 octombrie 2011. Derogarea expresă de la prevederile codului civil este necesară pentru ca consumatorul să aibă dreptul de a i se stinge datoriile prin darea în plată, chiar în cazul în care creditorul nu-și dă acceptul.
În comunicatul de ieri, CCR arăta că a respins ca inadmisibilă o cerere a băncilor față de această prevedere, pentru că “dosarele în care au fost invocate excepțiile de neconstituționalitate vizează contracte de credit încheiate între anii 2007-2009, și anume sub regimul Codului civil din 1864, astfel că aceste prevederi nu au legătură cu soluționarea cauzelor, fiind incident art.29 alin. (1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Legea 47/1992 spune că CCR se poate pronunța doar în situațiile care au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția, astfel că rezulta din informațiile transmise de CCR că acele contracte nu au legătură cu Legea dării în plată, care nu se aplică, cum Profit.ro a scris aici.
Curtea face precizări suplimentare.
“Soluția adoptată de Curtea Constituțională este circumscrisă obiectului sesizărilor care privesc contracte de credit încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil (2011), respectiv în perioada 2007-2009.
De aceea, instanța de contencios constituțional a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.11 teza întâi raportate la dispozițiile art.3 teza întâi, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.11 teza a doua din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Art.3 teza întâi se referă la prevederile Legii nr.287/2009 privind Codul civil care nu putea fi aplicabilă, de la bun început, acestor contracte, iar cea de-a doua ipoteză se referă la contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr.77/2016 (ipoteză în care nu ne regăsim). Cu alte cuvinte, aceste ipoteze nu au legătură cu soluționarea cauzelor, condiție impusă de art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale”.
Forma finală a motivării Curții, care contează pentru aplicarea legii, va fi publicată în Monitorul Oficial. Termenul legal este de 30 de zile, însă acesta a fost deseori depășit de CCR de-a lungul timpului.
