Plățile către păgubiții City Insurance și Euroins, aproape de final. Sute de mii de creditori își vor primi banii de la FGA până la jumătatea anului viitor. Se așteaptă scăderea prețurilor RCA

Plățile către păgubiții City Insurance și Euroins, aproape de final. Sute de mii de creditori își vor primi banii de la FGA până la jumătatea anului viitor. Se așteaptă scăderea prețurilor RCA

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

scris astăzi, 13:37

Cererile de plată înregistrate la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) pentru creditorii societăților City și Euroins ar putea fi achitate în proporție de 80-85% până la sfârșitul lunii octombrie a acestui an, restul plăților fiind programate să fie efectuate în prima jumătate a anului 2026, conform unui comunicat de presă al Autorității de Supraveghere Financiară.

Potrivit comunicatului, FGA și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) au intervenit pentru a acoperi plățile către asigurați, beneficiari și persoane păgubite, utilizând atât contribuții permanente (nerambursabile), cât și contribuții speciale (sub formă de împrumuturi), scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
UniCredit achiziționează o participație la Generali CITEȘTE ȘI UniCredit achiziționează o participație la Generali

Începând cu anul 2025, BAAR a încetat colectarea contribuțiilor speciale și a demarat rambursările către asigurători, procesul urmând să fie finalizat până în decembrie 2027. Reducerea treptată a contribuțiilor speciale către BAAR și FGA va diminua presiunea financiară asupra companiilor de asigurări, cu efecte pozitive anticipate asupra prețurilor polițelor, susține ASF.

Nivelul cotelor de contribuții achitate de asigurători la BAAR s-a situat pe un trend descendent începând cu anul 2023, însă o reducere notabilă s-a înregistrat în anul 2025. Dacă în urmă cu trei ani cota totală (contribuții permanente plus contribuții speciale) era de 5,5%, în 2025, aceasta a ajuns la 1,6%.

Cotele de contribuții pentru FGA rămân neschimbate în 2025: 2% contribuție permanentă și 5% contribuție specială pentru asigurări generale; 0,4% contribuție permanentă pentru asigurări de viață - nu există contribuție specială pentru AV.

ASF menționează că astfel se creează premisele pentru reducerea etapizată a cotelor de contribuții începând cu anul 2026 și renunțarea la contribuțiile speciale din anul 2027, când se va începe și rambursarea acestora către asigurători.

Printre efectele directe ale acestor demersuri se numără eliberarea resurselor financiare ale asigurătorilor, care vor putea fi redirecționate către îmbunătățirea ofertelor. Potențiale scăderi ale primelor de asigurare sunt anticipate, în special pentru RCA, datorită scăderii costurilor de operare.

Irlanda și România au avut cele mai importante scăderi ale prețurilor producției industriale din UE CITEȘTE ȘI Irlanda și România au avut cele mai importante scăderi ale prețurilor producției industriale din UE

'Odată cu finalizarea rambursărilor și cu diminuarea contribuțiilor către BAAR și FGA vom putea vorbi despre o piață tot mai previzibilă și mai solidă, aspecte esențiale pentru investiții și inovație în domeniul asigurărilor' subliniază comunicatul citat.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea națională, înființată în anul 2013, pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital, care însumează peste 10 milioane de participanți.

viewscnt
Afla mai multe despre
city insurance
euroins