Comisia Europeană a propus un regulament pentru a îmbunătăți disponibilitatea medicamentelor esențiale în UE, prin care urmărește să protejeze sănătatea umană prin stimularea diversificării lanțului de aprovizionare și prin stimularea producției farmaceutice în UE, informează Reuters.
Regulamentul va sprijini sectorul farmaceutic al UE, care are o contribuție majoră la economia europeană. Actul vizează, de asemenea, îmbunătățirea accesului la alte medicamente de interes comun, care ar putea să nu fie disponibile pe anumite piețe. Această inițiativă contribuie la obiectivul Uniunii Europene de a se asigura că pacienții din UE au acces la medicamentele de care au nevoie, atunci când au nevoie de ele, scrie Agerpres.

În ultimii ani, statele membre s-au confruntat cu penurii grave de medicamente și cu provocări globale, cum ar fi pandemia de COVID-19 și tensiunile geopolitice, care au scos în evidență în mod clar vulnerabilități semnificative în lanțul de aprovizionare cu produse farmaceutice al UE. Deficitele pot pune în pericol viața pacienților și pot reprezenta o povară semnificativă pentru sistemele de sănătate. Aceste deficite pot fi cauzate de probleme de producție, de vulnerabilități ale lanțului de aprovizionare sau de concurența globală pentru resurse. Actul privind medicamentele critice urmărește să ofere un set de instrumente industriale pentru abordarea acestor probleme, transformând UE într-o piață în care producția de medicamente esențiale va fi mai atractivă.
'Penuria de medicamente și dependențele structurale din lanțurile noastre de aprovizionare cu produse farmaceutice pun în pericol sănătatea europenilor...Prin sprijinirea producției și crearea de stimulente de piață, acest act va completa reforma noastră farmaceutică și va contribui la construirea unor lanțuri de aprovizionare mai reziliente pentru medicamentele esențiale în Europa', a declarat comisarul european pentru Sănătate și Siguranța Alimentară, Oliver Varhelyi.
Actul prezentat marți va facilita investițiile pentru întreprinderile care sporesc producția de medicamente esențiale în UE, stimulând în același timp acțiunile care sporesc reziliența lanțurilor de aprovizionare. Aceasta va oferi, de asemenea, statelor membre posibilitatea de a se uni pentru a-și spori puterea de cumpărare.
Printre elementele-cheie ale Legii privind medicamentele critice se numără proiectele strategice care vor crea, vor spori sau vor moderniza capacitatea de producție a UE de medicamente esențiale sau de ingrediente ale acestora. Aceste proiecte industriale pot beneficia de un acces mai ușor la finanțare și de sprijin administrativ, de reglementare și științific accelerat.

Comisia Europeană a publicat, de asemenea, orientări privind ajutoarele de stat pentru a ajuta statele membre să sprijine financiar astfel de proiecte strategice. Potrivit Executivului comunitar, statele membre pot utiliza achizițiile publice pentru a diversifica și a stimula reziliența lanțurilor de aprovizionare. Pentru medicamentele esențiale, achizitorii vor trebui să includă un set mai larg de cerințe în procedurile lor de achiziții publice, cum ar fi surse diversificate de materii prime și monitorizarea lanțurilor de aprovizionare. În cazul unei dependențe ridicate de o singură țară sau de un număr limitat de țări, acestea vor trebui, de asemenea, să utilizeze cerințe în materie de achiziții publice care favorizează producția de medicamente esențiale în UE. Acest lucru va fi posibil și pentru alte medicamente de interes comun, atunci când acest lucru este justificat.
Totodată, Comisia va sprijini achizițiile publice colaborative între diferite state membre, la cererea statelor membre, pentru a aborda disparitățile în materie de disponibilitate și acces la medicamentele esențiale și la alte medicamente de interes comun în întreaga UE. În plus, vor fi explorate parteneriate internaționale cu țări și regiuni care împărtășesc aceeași viziune, pentru a extinde lanțul de aprovizionare și a reduce dependențele de un singur furnizor sau de un număr limitat de furnizori.
Actul legislativ îndeamnă guvernele UE să pună capăt practicii de a acorda contracte pentru medicamente generice doar pe baza criteriului preț. Producătorii europeni de medicamente generice spun că această practică a dus la o cursă în jos, la finalul căreia companiile europene pierd în fața furnizorilor din China și India. În consecință, ingredientele active pentru mai mult de 80% din antibioticele utilizate în Europa vin di Asia, în special din China, potrivit unei scrisori publicate zilele trecute de miniștrii Sănătății din 11 state membre UE.
Comisia, executivul comunitar, a propus o revizuire ambițioasă a legislației farmaceutice a UE în urmă cu doi ani, pentru a îmbunătăți accesul la medicamente și a consolida lanțurile de aprovizionare cu medicamente, însă propunerile sale nu au fost încă adoptate în legislație.