Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a decis să declanșeze, în perioada 17 aprilie – 16 iunie, o amplă acțiune de control la furnizorii de electricitate, pentru a verifica dacă și cum respectă aceștia regulile în relația cu clienții.
Președintele ANPC, Cristian Popescu-Piedone, a declarat recent pentru Profit.ro că inspectorii săi vor declanșa din nou, la sesizări ale clienților, controale la furnizorii de energie și gaze, pentru verificarea respectării legislației plafonării prețurilor, iar pentru nereguli grave se va reuni o comisie specială care va decide, în funcție de gravitatea abaterilor, amenzi cuprinse între 1 și 5% din cifra de afaceri a contravenienților.
VEZI VIDEO MAI JOS
Controalele vor începe cel mai probabil imediat după Paște, odată ce Procedura internă a ANPC de stabilire și aplicare a sancțiunii la cifra de afaceri pentru contravenții la legislația plafonării prețurilor din energie și gaze în raport cu clienții casnici va fi actualizată și publicată în Monitorul Oficial, spunea pentru Profit.ro președintele ANPC.

Ordinul a fost publicat astăzi, astfel că ANPC a transmis acum următorul mesaj
"Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura în perioada 17 aprilie – 16 iunie 2025,o amplă acțiune de control la nivel național, având ca scop verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice.
Acțiunea de control vizează, în principal, modul în care furnizorii de energie electrică respectă drepturile consumatorilor în relația contractuală și în prestarea serviciilor. Vor fi verificate aspecte esențiale referitoare la transparența ofertelor, corectitudinea informațiilor prezentate, precum și conformitatea clauzelor contractuale cu legislația în vigoare.

Principalele obiective ale controlului includ:
A) Respectarea drepturilor consumatorilor, în special:
• Claritatea și concordanța ofertelor de preț prezentate;
• Informarea corectă privind tarifele percepute, inclusiv TVA și alte taxe;
• Evitarea diferențelor nejustificate între ofertele online și cele în format fizic;
• Modalitățile de restituire a sumelor achitate în avans, în caz de schimbare a furnizorului;
• Informarea corectă cu privire la termenele și procedurile aferente schimbării furnizorului.
B) Identificarea potențialelor practici comerciale incorecte în procesul de încheiere și derulare a contractelor.
C) Verificarea existenței posibilelor clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
D) Depistarea oricăror încălcări ale drepturilor consumatorilor în relația contractuală cu furnizorii de energie electrică.
ANPC își reafirmă angajamentul de a proteja drepturile și interesele legitime ale consumatorilor, asigurându-se că serviciile esențiale, precum furnizarea energiei electrice, se desfășoară în conformitate cu normele legale și în spiritul unei concurențe loiale și transparente“.
Profit.ro a relatat anterior că ANPC va introduce o procedură de sancționare proporțională a abaterilor comise de furnizoril de energie electrică și gaze naturale, cu amenzi raportate la cifra de afaceri anuală.
Șeful ANPC a explicat acum pentru Profit.ro că noua Procedură are ca bază Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2025, prin care schema de plafonare a prețurilor finale la consumatori a fost prelungită după data de 1 aprilie, când ar fi trebuit să expire, cu 3 luni la energie electrică și cu 1 an la gaze naturale.

Anterior, ANPC a avut în vigoare o Procedură în esență identică, adoptată în baza fostei OUG nr. 27/2022 privind plafonarea, iar actualizarea este necesară juridic, pentru introducerea referinței la noua legislație primară și la termenele de aplicare prevăzute de aceasta.
În absența actualizării, eventualele amenzi ale ANPC ar fi anulate în înstanțele de judecată.
OUG nr. 27/2022 a expirat la 31 martie 2025 și a fost înlocuită cu OUG nr. 6/2025.
În acest context, Piedone a reamintit că amenzile, în cazuri grave, sunt între 1% și 5% din cifra de afaceri anuală a furnizorului în culpă.
”Sunt dese sesizări pe care le-am avut și le avem în cotinuare la Autoritate. Avem însă un cuantum de amenzi nesemnificativ. Ori, pe noile reglementări, conform ordonanței care a reglementat plafonarea tarifului la gaze, la facturi, noi, comisarii Autorității, avem posibilitatea să verificăm, iar unde se vor constata abateri semnificative, intră o comisie, formată din 5 reprezentanți ai Autorității, care vor stabili cuantumul amenzii, care este între 1 și 5% din cifra de afaceri”, avertizează Cristian-Popescu Piedone.
El a prezentat exemple de sesizări pe care ANPC le primește și le va verifica.
”De multe ori se aude de acel paușal sau vin facturi și zic ”am greșit”, dar îți ia banii din cont și îți oprește energia pentru un leu neplătit. Sau multe alte dificultăți cu care se confruntă consumatorul sau, cu bună știință, se fac anumite lucruri.
Autoritatea va interveni și nu cred că îți poți permite - indiferent de cât de mare poți fi ca societate livratoare de gaze sau energie - să plătești între 1 - dacă e minimum - sau maximum 5% din cifra de afaceri. Sunt niște amenzi enorme. Asta reglementează și pune în siguranță consumatorul”, arată Piedone.

Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a ordinului cu noua Procedură, cel mai probabil după Paște, vor fi demarate verificările.
”Numai că, repet, comisarii merg în urma unor sesizări, stabilesc acolo unde abaterile sunt grave, nu iau măsura pe loc, ci intră într-o comisie a Autorității, studiem cazul și Autoritatea stabilește, în funcțide de gravitate, cuantumul amenzii, cum am stabilit, între 1 și 5% din cifra de afaceri”, a mai spus șeful ANPC.
Întrebat dacă în acest fel ANPC nu se suprapune atribuțiilor ANRE, autoritate care la rândul său soluționează reclamațiile consumatorilor privind furnizarea de energie, Piedone a arătat că cele mai multe reclamații sunt adresate ANPC, iar în controalele care vor fi declanșate vor fi incluși și reprezentanți ai ANRE și ai altor instituții cu atribuții relevante.
Noua OUG nr. 6/2025 privind plafonarea stipulează expres că ″Contravențiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență săvârșite de către furnizorii/operatorii de distribuție de energie electrică și gaze naturale în raport cu clienții casnici se constată și se sancționează de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor″.
Prevederea este identică cu cea din vechea OUG nr. 27/2022, care a fost în vigoare până la 31 martie 2025.