Rompetrol a fost marele câștigător al majorării cererii de carburanți retail cu 5% la nivel național, crescându-și vânzările cu 8% în primele 9 luni ale acestui an. Liderul pieței, OMV Petrom, a raportat o creștere a vânzărilor puțin sub media pieței, în timp ce MOL a avut una de o treime din cea a cererii interne, relevă date analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Cererea internă de de motorină și benzină cu amănuntul a crescut în primele trei trimestre cu 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit estimărilor liderului pieței de distribuție carburanți, OMV Petrom.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Compania care a profitat cel mai mult de această creștere a fost Rompetrol, deținută de grupul kazah KMG. Astfel, vânzările în segmentul de retail au înregistrat în primele 9 luni ale acestui an o creștere de 8% și au ajuns la 910 mii de tone de carburanți în România, principala piață de comercializare a produselor obținute în rafinăria Petromidia.
Creșterea a fost determinată de strategia de vânzări prin care Rompetrol direcționează mare parte a produselor către piața internă, susține compania, care raportează o rețea de 1.328 de puncte de comercializare (formată din stațiile proprii Rompetrol, Partener Rompetrol, dar și stații mobile – Rompetrol Express și baze interne), cu 3 mai multe decât avea la finalul anului trecut.
Liderul pieței, OMV Petrom, în schimb și-a crescut vânzările în benzinării (inclusiv în cele din Bulgaria, Serbia și Republica Moldova) cu doar 4%, de la 2,29 la 2,38 milioane tone în primele 3 trimestre ale anului trecut.
Din cele 780 de stații pe care compania le operează în regiune, aproximativ 566 (400 - Petrom și 166 OMV) sunt în România, restul fiind situate în Bulgaria, Serbia și Republica Moldova.
În trimestrul al treilea, ritmul de creștere al vânzărilor de retail ale OMV Petrom, care au reprezentat 57% din vânzările totale de produse rafinate, a crescut cu doar 1%.
CITEȘTE ȘI Exporturile de ceasuri elvețiene scad din nou, pe fondul reducerii cererii din China și Hong KongComparativ, volumul vânzărilor totale de produse rafinate exceptând vânzările cu amănuntul, a crescut cu 3%, ca urmare a volumelor de vânzari comerciale și a exporturilor mai mari, din care o parte importantă către Ucraina.
OMV Petrom a fost primul furnizor de benzină al Ucrainei (urmat de polonezii de la PNK - 187 mii tone), exportând în primele trei trimestre 223,1 mii tone de benzină, reprezentând 93% din importurile efectuate de companiile ucrainene din România, cu 61% peste nivelul exporturilor OMV Petrom de anul trecut.
Importurile ucrainene de la Rompetrol Rafinare au scăzut semnificativ, cu 49%, la 8,1 mii tone.
CITEȘTE ȘI O nouă fabrică de ulei în România“Strategia acestui producător român referitoare la piața ucraineană rămâne neclară”, susține Grupul de consultanță A-95 citat de presa ucraineană.
Grupul maghiar MOL, cel de-al treilea distribuitor de carburanți de pe piața autohtonă, cu o cotă de 17%, a înregistrat în primele trei trimestre ale anului 2024 vânzări record în România, de 586 mii tone carburanți, cu 10 mii tone sau aproape 1,7% peste cele din perioada similară a anului trecut și cu 4 mii tone peste precedentul record, de 582 mii tone de carburanți, din primele trei trimestre ale anului 2021.
Grupul maghiar a realizat în al treilea trimestru al acestui an un volum de vânzări de carburanți în benzinăriile din România similar celui din aceeși perioadă a anului trecut, de 214 mii tone, în pofida faptului că în prezent operează cu 5 stații mai puțin decât la acea dată.