Startup-ul energytech Ogre AI atrage o investiție de 3 milioane de euro

Startup-ul energytech Ogre AI atrage o investiție de 3 milioane de euro

Matei Stratan, fondator și CEO al Ogre AI

Profit.ro
Profit.ro
scris miercuri, 09:36

Startup-ul Ogre AI cu tehnologie bazată pe știința datelor și specializat în furnizarea de soluții de prognoză bazate pe inteligență artificială pentru sectorul energetic, fondat de Matei Stratan (CEO) împreună cu Mihai Cucuringu (CRO) și Paul Muscă (CTO), a obținut o investiție de 3 milioane EUR în cadrul unei noi runde de finanțare.

La runda condusă de VERBUND X Ventures, fondul de investiții al principalului furnizor de energie electrică din Austria, au mai participat și alți investitori, precum Early Game Ventures, Soulmates Ventures, MMC Greater London Fund și Sofia Angels Ventures.

Urmărește-ne și pe Google News
Fost președinte al ANRE, trimis în judecată. Ar fi avut funcții în societăți din domeniul energetic, înainte de expirarea interdicției de cinci ani în acest sens. Prejudiciu de peste 1 milion lei CITEȘTE ȘI Fost președinte al ANRE, trimis în judecată. Ar fi avut funcții în societăți din domeniul energetic, înainte de expirarea interdicției de cinci ani în acest sens. Prejudiciu de peste 1 milion lei
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

În decembrie 2023, Ogre AI a primit finanțarea de 625.000 EUR de la fondul ceh de capital de risc Soulmates Ventures. 

Investiția se adaugă la runda de finanțare de 2 milioane EUR obținută în 2022, și condusă de EGV, cu participarea fondului de venture capital londonez MMC și a unor investitori business angel internaționali, arată StartIUp Cafe

Ogre AI este un startup axat pe data science și specializat în furnizarea de soluții pentru sectorul energetic, bazate pe machine learning (ML) și artificial intelligence (AI).

Cu actuala rundă de finanțare, Ogre AI intenționează să-și extindă și mai mult capacitățile tehnologice și să-și consolideze poziția pe piață.

VIDEO Un start-up finanțat și de compania-mamă austriacă a OMV Petrom vrea să încălzească geotermal localități din România. Are nevoie însă de schimbarea legislației CITEȘTE ȘI VIDEO Un start-up finanțat și de compania-mamă austriacă a OMV Petrom vrea să încălzească geotermal localități din România. Are nevoie însă de schimbarea legislației

Ogre AI este prezentă în Marea Britanie, România și Grecia și a câștigat premiul Best StartUp în cadrul competiției CEE Startup Challenge organizată de Vestbee. De la înființarea sa, Ogre AI primit finanțări de peste 6 milioane de euro.

Compania a fost fondată în 2021 și are în  portofoliu clienți precum Enel, CEZ, VERBUND, PPC, Alliander și E.ON. Compania operează deja în 6 țări din Europa și are în vedere mai multe oportunități de extindere și pe alte continente.

viewscnt
Afla mai multe despre
ogre ai
energie
finantare