Slovacia importă gaze rusești via conducta TurkStream

Energie   
Slovacia importă gaze rusești via conducta TurkStream

Firma de stat SPP, operatorul rețelei de gazoducte din Slovacia, a început să importe gaze naturale rusești via conducta TurkStream de la 1 februarie, iar livrările sunt așteptate să se dubleze începând din luna aprilie, a declarat președintele SPP, Vojtech Ferencz pentru presa locală, transmite Reuters.

SPP nu are de gând să pună capăt contractului existent cu grupul rus Gazprom, care expiră în 2034, a mai spus Vojtech Ferencz pentru portalul de știri Dennik N.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ ANUNȚ România a depășit Polonia la PIB per capita CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ ANUNȚ România a depășit Polonia la PIB per capita

Exporturile de gaze naturale rusești via conductele din perioada sovietică, care trec prin Ucraina, au fost oprite la 1 ianuarie 2025, după ce autoritățile de la Kiev au refuzat să reînnoiască un acord de tranzit cu Moscova, scrie Agerpres.

Atât Slovacia cât și Ungaria au făcut presiuni pentru reluarea livrărilor de gaze rusești.

Premierul slovac, Robert Fico, a declarat luna trecută că președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promis Slovaciei că grupul Gazprom va găsi o rută alternativă pentru a livra cantitățile de gaze prevăzute în contract.

Rusia și Turcia au lansat în mod oficial gazoductul TurkStream, cu o capacitate de 31,5 miliarde metri cubi pe an, în luna ianuarie 2020. Această conductă transportă gazele naturale rusești spre țările din sudul Europei via Marea Neagră și Turcia.

viewscnt
Afla mai multe despre
slovacia
turkstream